Ford va colabora cu IŞJ Dolj pentru pregătirea practică a elevilor

Ford va colabora cu IŞJ Dolj pentru pregătirea practică a elevilor

946
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(4 voturi, media: 4,75)

Ford România a semnat, astăzi, un Acord de parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dolj, acord ce stabileşte contextul în care se organizează şi se desfăşoară stagiul de pregătire practică în vederea învăţării la locul de muncă, ca parte integrantă a programului de pregătire profesională prin învăţământ profesional şi tehnic. 

În deschiderea întâlnirii, director Rob Ardley a prezentat, pe scurt, fabrica de automobile Ford și performanțele economice ale acesteia. Prezent la eveniment, președintele Ford România, Jan Gijsen, a evidențiat importanța unei astfel de colaborări cu unitățile de învățământ din sistemul preuniversitar în contextul parteneriatului deja existent cu Universitatea din Craiova. În același timp, acesta a insistat asupra respectării termenelor prevăzute în prezentul Acord având în vedere viitorul și perspectivele prognozate spre dezvoltare în acest domeniu.

Inspector școlar general, prof. Georgică Bercea-Florea, a punctat, la rândul său, importanța dezvoltării unui astfel de parteneriat avantajos de ambele părți care pune accentul pe activitatea de pregătire practică a elevilor, pe perfecționarea cadrelor didactice și pe crearea și susținerea unor programe de învățământ specifice domeniului construcției de automobile.



1 COMENTARIU

  1. #1
    Spammer
    Data de inscriere
     15-11-2009
    Locatie
     bals
    Mesaje
    2644

    au ce vedea acolo

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.