Liber la ridicat mașini

Liber la ridicat mașini

32.711
12
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(3 voturi, media: 3,00)

Mașinile parcate neregulamentar vor putea fi ridicate. Executivul a modificat și completat Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, astfel încât să fie rezolvate problemele create de vidul procedural al aplicării acestei măsuri tehnico-administrative.

Reglementarea stabilește clar faptul că ridicarea vehiculului reprezintă măsura tehnico-administrativă pe care polițistul rutier o poate dispune în una din situațiile prevăzute de art. 143 din Regulament, când vehiculul staționează neregulamentar pe partea carosabilă, respectiv:

  •  în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
  • în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația ”Staționarea interzisă” și a marcajului cu semnificația de interzicere a staționării;
  • pe drumurile publice cu o lățime mai mică de 6m;
  • în dreptul căilor de acces care deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice;
  • în pante și în rampe;
  • în locul unde este instalat indicatorul cu semnificația „Staționare alternantă”, în altă zi sau perioadă decât cea permisă, ori indicatorul ”Zonă de staționare cu durata limitată” peste durata stabilită.

Măsura nu va fi dispusă sau, dacă a fost dispusă, executarea ei va înceta dacă în vehicul este vizibilă prezența unor persoane. Conducătorul vehiculului este direct răspunzător în situația în care prezența unor persoane în vehicul nu este vizibilă cu ocazia dispunerii sau punerii în executare a măsurii tehnico-administrative.

 

De asemenea, aplicarea măsurii nu se justifică în situația unui vehicul care realizează acțiuni de intervenție sau misiuni care au caracter de urgență. Dispoziția de ridicare a vehiculului va cuprinde o serie de informații relevante care pot proba prezența vehiculului în locul din care a fost ridicat, necesitatea aplicării măsurii, dar și starea vehiculului înainte de ridicarea acestuia.

Actul normativ stabilește explicit operațiunile și regulile măsurii tehnico-administrative:

  •  transportul la locul de depozitare se realizează în condiții care exclud deplasarea pe propriile roți a vehiculului ridicat;
  •  transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la inițierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării și este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate. În acest caz, se suportă doar contravaloarea operațiunii de ridicare;
  • depozitarea se face numai în spații corespunzătoare, special amenajate de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administrația publică locală;
  • pe perioada depozitării, vehiculele ridicate se află în paza administratorului drumului public sau, după caz, a administrației publice locale;
  • administratorul drumului public sau, după caz, administrația publică locală răspunde pentru eventualele avarii cauzate vehiculului ca urmare a efectuării operațiunilor de ridicare, transport și depozitare.

Vehiculul ridicat se restituie după ce se face dovada achitării tarifului aferent operațiunii/operațiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea sau deținerea legală a acestuia.

Programul de restituire a vehiculelor depozitate în spațiile special amenajate se asigură prin serviciu continuu, pe durata a 24 de ore.

Hotărârea adoptată de Guvern aduce și o serie de îmbunătățiri ale Regulamentului în privința parcării pe trotuar, astfel că staționarea vehiculului este posibilă numai dacă acel trotuar este amenajat în acest scop, prin marcaje și semnalizare corespunzătoare.

Amenajarea parcării pe trotuar va fi posibilă numai dacă:

  • se respectă culoarul destinat circulației pietonilor, stabilit potrivit normativelor în vigoare, care nu poate fi mai mic de 1 m lățime;
  • accesul vehiculelor în parcare se realizează din partea carosabilă;
  • poziționarea vehiculelor în parcare nu stânjenește circulația pe prima bandă sau pe pistele amenajate.

Nu se pot amenaja parcări pentru autovehicule, pe trotuar, la mai puțin de 10 m de intersecții, stații ale mijloacelor de transport în comun sau treceri pentru pietoni.

De asemenea, actul normativ se referă și la o serie de obligații stabilite de Regulament pentru conducătorii de biciclete și care au fost aduse în acord cu realitățile tehnice/tehnologice actuale.

Astfel, de exemplu, echiparea bicicletei trebuie să se facă cu elemente sau dispozitive care să asigure vizibilitatea acesteia în trafic, în special pe timp de noapte, și să nu se limiteze doar la cele de culoare portocalie fixate pe spițele roților; se specifică distanța laterală recomandată la depășirea unei biciclete, de minimum 1,5 m, în loc de o „distanță laterală suficientă”.

 

 



12 COMENTARII

  1. #1
    Insane
    Data de inscriere
     15-11-2009
    Locatie
     bals
    Mesaje
    5271

    Iar începe balciul

  2. #2
    Maniac
    Data de inscriere
     23-01-2006
    Mesaje
    4968

    Incepand de cand?

  3. #3
    De-al casei
    Data de inscriere
     09-09-2012
    Mesaje
    261

    Sa le ridice pe toate ca le parceaza parca toate strazile sunt ale lor
    Mai au putin sa tio bage si in curte la tine …

  4. #4
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     15-02-2011
    Locatie
     Craiova Brazda
    Mesaje
    4150

    PARCARI………….

    Nu ma suna daca nu stii sa saluti si sa inchei o afacere Secretul succesului este sAƒ E™tii sAƒ pierzi cu demnitate E™i sAƒ cA¢E™tigi cu modestie
  5. #5
    Member
    Data de inscriere
     09-03-2007
    Locatie
     Do not dwell in the past, do not dream of the future, concentrate the mind on the present moment.
    Mesaje
    199
    Citat Mesaj initiat de alexandra1967
    PARCARI………….

    Bai fratilor terminati cu ineptia asta cu parcari. Nu pot sa existe parcari pentru cate masini sunt, mai ales in mandrul nostru oras.
    S-a facut parcare la teatru- e 90% goala pentru ca mandrul craiovean, decat sa dea 2 lei mai bine parcheaza aiurea.
    Numarul masinilor(si a meltenilor aferenti) o sa tot creasca. Daca nu cumva o sa facem parcari subterane , supraetajate(pe care nu le prevad in Craiova in urmatorii 50-100 ani) NU AU CUM SA INCAPA TOATE MASINILE!
    S-au facut multe parcari, s-au distrus gramada de spatii verzi, de locuri de joaca pentru copii. NU AU UNDE SA INTRE TOATE MASINILE !
    Numarul lor creste , creste creste creste.
    Solutia este sa se taxeze diferentiat in functie de zona orasului si sa fie impinsi oamenii sa foloseasca metode de transport alternative.
    Sa avem in transport in comun pe care chiar sa-l poata folosi toata lumea, care chiar sa functioneze.
    Deja avem 2-3 masini / per familie , nu ne mai ajunge una.
    O tara civilizata nu este cea in care fiecare sarac are masina, este cea in care bogatul alege sa foloseasca mijlocul de transport in comun. THINK ABOUT IT !

    Eu sunt cel ce sunt.
  6. #6
    Member
    Data de inscriere
     13-10-2013
    Mesaje
    122

    In sfarsit era si timpul sa ridice masinile tuturor dobitocilor care parcheaza aiurea.

  7. #7
    Member
    Data de inscriere
     09-03-2011
    Mesaje
    187
    Citat Mesaj initiat de free-hugs
    Bai fratilor terminati cu ineptia asta cu parcari. Nu pot sa existe parcari pentru cate masini sunt, mai ales in mandrul nostru oras.

    stai linistit ca sunt destule locuri de parcare … doar ca fiecare vrea sa intre cu masina in banca, magazin farmacie etc. acolo unde are treaba, mai nou multi ar vrea ca sa isi bea cafeaua pe centru vechi si sa isi admire rabla prin geam daca ar fi posibil.

  8. #8
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    6306
    Citat Mesaj initiat de free-hugs
    Citat Mesaj initiat de alexandra1967
    PARCARI………….

    Bai fratilor terminati cu ineptia asta cu parcari. Nu pot sa existe parcari pentru cate masini sunt, mai ales in mandrul nostru oras.
    S-a facut parcare la teatru- e 90% goala pentru ca mandrul craiovean, decat sa dea 2 lei mai bine parcheaza aiurea.
    Numarul masinilor(si a meltenilor aferenti) o sa tot creasca. Daca nu cumva o sa facem parcari subterane , supraetajate(pe care nu le prevad in Craiova in urmatorii 50-100 ani) NU AU CUM SA INCAPA TOATE MASINILE!
    S-au facut multe parcari, s-au distrus gramada de spatii verzi, de locuri de joaca pentru copii. NU AU UNDE SA INTRE TOATE MASINILE !
    Numarul lor creste , creste creste creste.
    Solutia este sa se taxeze diferentiat in functie de zona orasului si sa fie impinsi oamenii sa foloseasca metode de transport alternative.
    Sa avem in transport in comun pe care chiar sa-l poata folosi toata lumea, care chiar sa functioneze.
    Deja avem 2-3 masini / per familie , nu ne mai ajunge una.
    O tara civilizata nu este cea in care fiecare sarac are masina, este cea in care bogatul alege sa foloseasca mijlocul de transport in comun. THINK ABOUT IT !

    Te contrazic. O tara civilizata este o tara in care fiecare membru al familiei peste 18 ani si care este apt are masina proprie. Du-te tu in Italia prin Lombardia sau in Germania si vezi ce faci cu transportul in comun. Nu exista asa ceva decat in marile metropole dar nici acolo peste tot. Nici macar taxi nu ai de unde sa iei. Fara masina personala esti practic ca si mort intr-o tara civilizata. In aglomeratiile urbane da, se foloseste transportul in comun dar nu poti sa compari jegul de transport al Sobolanului RAT Craiova cu transportul cat de cat civilizat.

    Pe mine m-au umflat burtosii de la Locala cu amenzi de parcare si nu o sa-i suport toata viata mea. Nici pe hingherii de masini nu-i suport si era sa-i iau la bataie de vreo cateva ori.
    In parcarea subterana nu ma duc nici daca ma invita pe gratis sa ma duc. Asta este forma mea de protest vis-a-vis de parcarea semisubterana care a faultat permanent imagisitica zonei, adica nu o sa o folosesc niciodata ca forma de protest. Mai bine parchez in strada pe interzis sub indicatorul de oprire interzisa decat sa parchez in japita aia de parcare care a distrus iremediabil zona Teatrului National.

    Luati de aici transport de kklitate de la Sobolan Craiova SRL company pe traseul 2B. autobuz Dac din 1980 toamna.. DAC 112 UDM. Poza facuta saptamana trecuta.

    V.M.P.T.I.S.I.2016 !!
  9. #9
    0-day Member
    Data de inscriere
     16-12-2016
    Mesaje
    0

    Foarte bine. La cat mai multe ca e debandada pe strazi, si-au luat-o in cap rau de tot.

  10. #10
    Newcomer
    Data de inscriere
     24-04-2008
    Mesaje
    18

    Bravo!

  11. #11
    Junior
    Data de inscriere
     05-05-2006
    Mesaje
    54

    Ia sa vedem cat curaj au sa ridice si masinile interlopilor..

  12. #12
    Insane
    Data de inscriere
     23-01-2006
    Mesaje
    5245
    Citat Mesaj initiat de Crazzy93
    In sfarsit era si timpul sa ridice masinile tuturor dobitocilor care parcheaza aiurea.

    Corect

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.