Editorial
de Alexandru Politic
Europarlamentarele au trecut… comentariile încep.
În plan european, ediția mai 2014 a alegerilor pentru Parlamentul European indică saturația cam multor europeni față de politicile structurale care, fie vorba între noi, a dus la o sărăcire constată și apăsătoare a din ce în ce mai mulți europeni.
Construcția europeană – un ”mamut” administrativ, politic, economic, social, cultural – are o tendință, sau cel puțin avea, de a transforma ”bătrânul” continent într-un nou Babilon. Aceste alegeri au dovedit că europenii – în special cei introduși în acest malaxor mai mult politic decât social, care au resimțit din plin reculul economic, la nivel de stat, dar și pe cel financiar, în plan personal – își doresc o revenire la forma administrativ-economică dinaintea crizei, ori a intrării în U.E.
În statele lovite din plin de criza financiară, extremiștii – pe tonul redării demnității naționale, a facerii infrastructurii economice, dar mai ales pe contestarea politicilor ”unioniste” – trag un mare semnal de alarmă, un semnal care trebui luat în seamă de ”greii” Uniunii Europene și nu numai.
Există și speranța ca această zvâcnire a extremiștilor să ducă la o schimbare majoră în ceea ce privește politicile U.E. vis-a-vis de politicile economice, industriale și agricole, precum și abordările privind interculturalitatea și păstrarea specificului național și promovarea lui în interiorul U.E. (nu intrăm în detaliu, dar e clar că Angelica Merkel nu mai poate interzice ba existența nu știu cărei ramuri economice într-una din țările U.E., ba restricția unei alte țări de a dezvolta, sau nu, o ramură economică etc.).
În esență, semnalul extremiștilor europeni ar trebui să repună pe un făgaș normal, marcat de decență socială, administrativă și economică, întregul proces de existență a acestui colos numit Uniunea Europeană.
România – extrema din U.E. Fără extremiști
În România, alegerile europarlamentare au stat sub semnul aceleiași – CÎT DE TEMBELĂ – lupte dintre Ponta și Băsescu, garnisită cu încordarea musculoasă a psdiștilor în fața ”trădătorului” Crin. A, și să nu uităm de ”moroii” lui Dragnea, pentru că, vrând, nevrând, uite că iarăși două milioane de români decedați au fost, din nou, pe listele electorale. Tot acest scrutin din 25 mai 2014 a avut și obișnuita ”salată” a traficului electoral, un trafic acuzat de toate partidele mici, dar și de deja celebru domn’ Dragnea care nici ”caviar” n-a mâncat, nici gura nu-i miroase.
Care ar fi concluziile după acest 25 mai? Păi destule și mai deloc îmbucurătoare pentru noi, ăștia denumiți ”talpa țării” sau, mai academic, ”oamenii simpli”.
PSD-ul și-a ratat ținta de peste 40% la aceste alegeri, că n-o să creadă nimeni că P.C.–ul și U.N.P.R.–ul au ”șforța” de a acumula 1%. Rezultatul de 37-38% le dă fiori social-democraților, având în vedere că și-au urnit la vot cam tot aparatul de partid, la un scrutin unde au participat 32% dintre români. Victoria de duminică este una cu gust amar, iar mai marii social-democraților știu bine acest lucru, pentru că pespectiva scrutinului prezidențial nu este una nicidecum roz, dar nici prea roșii.
PNL-ul a zvâcnit, zic eu surprinzător de bine, la 14-15%, dar insuficient pentru Crin care demisionează. Părere pur personală – mai mult nu aveau cum și e posibil să fie și maximum din ce puteau obține pe 2014. Cum ”Calul Troian” Călin e pe punctul de a sparge cetatea liberalilor, peneliștii au obligația de a-și calcula serios strategia pentru a nu urma cursul P.N.Ț.C.D.-ului și a deveni o filă de istorie în politica românească.
P.D.L.-ul a dovedit că mișcă și trăiește, dar e posibil să fie o ultimă zvâcnitură de top poate grație și faptului că au avut pe liste europarlamentarul anului 2014 – Marian Jean Marinescu – care, culmea, a fost trecut pe locul 4 pe listă, deși pare a fi fost locomotiva P.D.L.- ului la aceste europarlamentare.
Apropo, o remarcă mai mult decât remarcabilă pentru întreg spectrul politic românesc – în Oltenia, adică cinci județe, vere, toate partiduțele și partidoaiele avură UN SINGUR candidat: pe Marian Jean Marinescu. Păi cum să scoți, vericule, olteanu’ la vot, când îl pui să voteze unu’ care nu-i de-al lor.
P.M.P.-ul Elenucăi nu-mi spune mai nimic, ci doar faptul că în trei luni au un procent de trecut pragul electoral. Și cam atât.
U.D.M.R.-ul și-a făcut treaba nesurprinzând pe nimeni, obținându-și procentele tradiționale în funcție de numărul de votanți la nivel național.
Extremismul european a fost reflectat la noi de opțiunea de vot pentru candidații independenți. Extremismul electorului român pare a se transpune în opțiunea de a alege un candidat independent în detrimentul listei de partid. E luat de serios în calcul faptul că românii s-au săturat de partide, de doctrine, de liste anacronice și doresc să aleagă omul, performerul, profesionistul. E de apreciat și de dorit ca acest simț civic dovedit în aceste alegeri să fie dezvoltat și preluat de cât mai mulți români.
Sare în ochi înroșirea Doljului, care devine fief-ul P.S.D.-ului, o înroșire care dispune de o locomotivă de mare forță – Lia Olguța Vasilescu, un lider care dovedește că oricând poate avea un cuvânt greu de spus în strategia P.S.D., dar și că oricând poate trece la un nivel superior, atât în structura de conducere, cât și în cea a administrației naționale. De urmărit! Mai ales că ”țarul” Mazăre nu a ieșit în evidență la aceste alegeri.
Cel mai rău, la nivel național, stăm cu organizarea alegerilor, indiferent de tipul lor. Școlile sunt folosite ca principalele imobile pentru organizarea secțiilor de votare, dar, din nefericire, pe niciun temei juridic. E curios dacă organizatorii alegerilor, în speță prefecturile – adică Guvernul, au vreo formă juridică de închiriere a spațiilor din unitățile de învățămînt. Tot o întrebare este cum sunt folosiți pompierii, jandarmii și polițiștii la aceste acțiuni electorale, cum sunt ei scoși din ”producție”, cum sunt plătiți la orele suplimentare etc.?
Că tot suntem stat european și democratic, poate și punem în aplicare principiile democratice legate de legalitatea și normalitatea actelor administrative, sociale și economice.
Poate că după 25 mai 2014 vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât.
Poate vom fi și cetățeni europeni respectați și apreciați pentru tot ceea ce reprezentăm noi ca națiune și ca stat de sine stătător în bătrâna Europă. Poate!
