Școala a început, la Craiova, și pentru 143 de persoane private de libertate. Elevii vor avea cursuri după aceeași programă şcolară și aceleași materii şi bareme de evaluare ca în toate şcolile similare din sistemul educaţional românesc.
Conform Legii 254/2013 privind executarea pedepselor privative de libertate, fiecare persoană privată de libertate care promovează un an şcolar beneficiază de 30 de zile considerate ca executate din pedeapsă, zile care se acordă numai în cazul absolvirii anului şcolar.
La penitenciarul Craiova, 50 de deținuți, dintre care 10 femei, s-au înscris, în anul școlar 2014-2015, în clasele I- IV – 50; în clasele V-VIII – 49 de elevi; clasa a-IX-a (frecvenţă redusă) – 25 de elevi și în clasa a-X-a (frecvenţă redusă) – 19 elevi.
Elevii şi profesorii din acest penitenciar au la dispoziție trei săli de clasă, o cancelarie şi o bibliotecă, precum şi un spaţiu special destinat desfăşurării orelor de curs pentru femei în cadrul secţiei „Işalniţa”, dar şi rechizitele necesare fiecăruia dintre elevi.
”Educaţia persoanelor private de libertate reprezintă o prioritate pentru administraţia penitenciarului, prin aceasta realizându-se pregătirea acestora pentru revenirea în societate şi sporirea şanselor de reintegrare în societate”, spun reprezentanții Penitenciarului Craiova.