Monografia “Irinel Popescu sau triumful transplantului hepatic în România” lansată la Craiova

Monografia “Irinel Popescu sau triumful transplantului hepatic în România” lansată la Craiova

1.724
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Universitatea din Craiova a fost astăzi, 11 decembrie 2014,  gazda evenimentului de lansare a cărţii monografice „Irinel Popescu sau triumful transplantului hepatic în România”, sub semnătura Prof. Univ. Dr. Dumitru Otovescu.

Prof. Univ. Dr. Irinel Popescu a realizat, până în prezent, peste 600 de transplanturi hepatice, iar dincolo de salvarea a câtorva sute de vieţi, se află şi o muncă elaborioasă necesară intervenţiilor chirurgicale. Tocmai de aceea, cartea lansată face diferenţa între comunitate şi personalitate, cartea marcând evoluţia medicinei şi a chirurgiei,  fiind un volum ce se vrea strict narativ: „Ne-am propus astăzi să lansăm o carte care a marcat evoluţia medicinei şi a chirurgiei. (…) Irinel Popescu a făcut de trei ori mai multe transplanturi de ficat, decât există persoane în sală, iar în sală sunt prezente peste 200 de persoane”, a mărturisit Prof. Univ. Dr. Dumitru Otovescu.

Onorat de demersul făcut de Prof. Univ. Dr. Dumitru, Prof. Univ. Dr. Irinel Popescu a declarat despre această carte: „Coperta acestei cărţi oferă viziunea despre acest subiect, pe copertă fiind prezentă o poză în care mă regăsesc eu, dar şi numeroşi pacienţi, poza reprezentând o monografie. Nu cred că ar fi fost un loc mai potrivit pentru lansarea acestei cărţi, eu fiind fiul regiunii Olteniei, lucru care mă onorează. (…) Această carte este, în primul rând, o carte despre transplantul de ficat pentru că o astfel de intervenţie înseamnă mai mulţi oameni.

În carierea sa de până acum, Prof. Univ. Dr. Irinel Popescu a reuşit în România să inoveze şi să schimbe două sisteme ce se află în criză: „Domnul Irinel Popescu a demonstrat că se poate şi în România. (…) Cred că dacă pui interesul personal deasupra celorlalte interese poţi reuşi, sunt oameni care prin dedicare reuşesc, aşa cum este şi cazul Prof. Univ. Dr. Irinel Popescu”, a afirmat rectorul Universităţii din Craiova, Dan Claudiu Dănişor.

Reprezentaţii Municipiului Craiova şi ai oraşului Filiaşi mândri că Prof. Univ. Dr. Irinel Popescu face parte din elita oltenească

Prezent la evenimentul de lansare a cărţii monografice a lui Irinel Popescu, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a spus că se simte onorată să se afle în faţa unei personalităţii uriaşe a Olteniei: „Pentru mine este o onoare deosebită să mă aflu în faţa unei personalităţi uriaşe a Olteniei, a judeţului, a oraşului, d-nul Irinel Popescu. Când ne-am gândit cine să ne reprezinte în candidatura noastră pentru Craiova Capitală Culturală Europeană, au fost trei mari personalităţi ale lumii culturale din Oltenia, printre care şi d-nul Prof. Univ. Dr. Irinel Popescu. (…) Veste bună este că şi la Craiova vom beneficia de un nou spital ce va fi realizat pe fonduri europene, aşa că îl aşteptăm acasă pe domnia sa d-nul Irinel Popescu”.

„Ne face o deosebită plăcere că Prof. Univ. Dr. Irinel Popescu face parte din elita oltenească şi la un moment dat, sperăm să ne întâlnim la o clinică chirurgicală pe care sperăm să o avem la Craiova în 2016”, a adăugat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Stăncioi Nicolae, primarul oraşului Filiaşi, acolo unde s-a născut profesorul Irinel Popescu, a fost, de asemenea, prezent la eveniment şi s-a declarat onorat de faptul că Irinel Popescu reprezintă o personalitate de remarcă pentru oraşul Filiaşi şi nu numai: „Am onoarea să fiu în faţa dumneavoastră şi să mulţumesc lui Dumnezeu că ni l-a lăsat pe d-nul Prof. Univ. Dr. Irinel Popescu. Sigur că de la Filiaşi au plecat multe personalităţi, iar dumnealui reprezintă o personalitate de remarcă pentru oraşul Filiaşi, de care nu a uitat”.

La eveniment au fost prezente personalităţi de elită ale vieţii culturale din Craiova, personalităţi ale lumii academice, ale lumii medicale din oraşul şi ţara noastră, autorităţi locale, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu şi  primarul oraşului Filiaşi, Stăncioi Nicolae.

La finalul evenimentului, Ion Prioteasa i-a oferit  Prof. Irinel Popescu o distincţie din partea judeţului Dolj, după care a urmat o scurtă sesiune de autografe acordate publicului prezent.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.