Irina Maria Moldova (foto) – Ashley M. Mitchell (Jacobs), tânăra de 24 de ani, adoptată din Craiova și crescută în Canada, și-a văzut, azi, mama, după 24 de ani de la despărțire. După 12 ani de căutări fără izbândă (Vezi – O tânără de 24 de ani, adoptată în Canada, își caută părinții din Craiova), dar optimistă că își va cunoaște într-o bună zi familia, Ashley și-a împlinit visul. Momentul a fost emoționant, deși revederea a avut loc prin intermediul internetului.
Totul a fost posibil cu ajutorul unei alte românce, Ileana Cunniffe, care a creat o pagină de facebook (https://www.facebook.com/theneverforgottonromanianchildren?fref=ts) unde copii înfiați din România își pot spune poveștile de viață în speranța că își vor găsi părinții naturali. Ileana a apelat la ajutorul nostru după ce a identificat numele Craiova Forum și s-a gândit că, fiind o comunitate atât de mare, e posbil ca cineva să aibă informații și să le ofere. Asta se întâmpla pe 24 aprilie a.c. Ashley a fost de acord ca fotografiile și scrisoare de la părinții ei să fie publicate într-un articol și folosite pentru a-și putea găsi rudele. În paralel, au început și căutările propriu-zise ale familiei, care au și dat rezultate.
De altfel, la câteva ore de la publicarea articolului, a venit și un mesaj încurajator de la o persoană care a văzut povestea distribuită cu ajutorul cititorilor (vă mulțumim pentru ajutor!), care s-a dovedit a fi chiar o rudă apropiată a mamei tinerei. Aceasta a fost cea care a anunțat-o chiar azi-noapte pe mama fetei. ”Am fost sunată azi-noapte, că mă caută fiica mea, Irina. Nu am crezut, am întrebat-o pe verișoara mea dacă e sigură, dacă coincid numele. Totul se potrivea, dar mi se părea imposibil, pentru că am crezut tot timpul că ea a murit. Asta mi s-a spus când am sunat în Canada, la o lună după adopție, să văd care mai e starea de sănătate a Irinei. Familia se mutase, iar cei care locuiau în locul lor mi-au spus că une dintre cele două fete murise”, ne-a povestit mama, pe care am găsit-o astăzi, cu ajutorul colegilor de la Kanal D.
Emoțiile revederii au depășit barierele distanței, iar momentul în care cele două s-au văzut prin intermediul internetului a fost copleșitor. Ashely a intrat în legătură și cu fratele ei și urmează ca întreaga familie să stabilească de comun acord când și unde se vor cunoaște și se vor îmbrățișa… natural.