Craiova: Peste 150 de angajați ai Termo vor fi disponibilizați

Craiova: Peste 150 de angajați ai Termo vor fi disponibilizați

1.190
9
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Din cei 752 de salariaţi, cât numără în prezent SC Termo Craiova SRL, societate aparținând Consiliului Local al Municipiului Craiova, furnizorul de agent termic din oraș, 154 vor pleca acasă, ca urmare a restructurărilor. Potrivit reprezentanților firmei care se ocupă de insolvența societății, lista cu persoanele care vor fi disponibilizate va fi gata joi, 6 august a.c., iar acestea vor trebui să plece la zece zile de la primirea preavizului.

 

În prezent, SC Termo Craiova se află în insolvență. Are datorii de aproximativ 373 milioane lei, cele mai mari sume datorate fiind înregistrate către Complexul Energetic Oltenia – cel care a solicitat în instanţă insolvenţa -, Direcţiei Finanţelor Publice şi Primăria Craiova.

 

Îîn total, luna aceasta, vor fi desfiinţate 162 de posturi, însă acasă vor pleca 154 de angajați, fiindcă restul nu erau ocupate. „Vor fi desfiinţate 162 de posturi, însă nu este vorba şi de acelaşi număr de locuri de muncă, pentru că nu toate posturile erau ocupate. În prezent societatea are 752 de angajaţi, iar după disponibilizări vor mai rămâne 598”, a declarat Maria Somnea, reprezentant al lichidatorului judiciar, SC Siomax SPRL Tg-Jiu. Aceasta a mai precizat că o comisie paritară formată din directorii economic şi tehnic, Sorin Iordache şi, respectiv, Florin Lungu, administratorul juridic şi special, Maria Somnea şi, respectiv, Dan Magla, un reprezentant al serviciului de resurse umane şi cinci reprezentanţi ai sindicatului vor întocmi lista disponibilizaților. 

 

De precizat că și un post de conducere va fi desființat, respectiv cel de director comercial.

Administratorul special susţine că prin aceste disponibilizări, la nivelul societăţii se va resimţi o economie considerabilă, însă nu din prima lună. „Aceste sume vor trebui să fie achitate creditorilor, dar într-un anumit termen, fiindcă nu pot fi daţi toţi banii odată”, a mai spus Maria Somnea.



9 COMENTARII

  1. #1
    Maniac
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    4199

    S-a ales praful si de termo..

    V.M.P.T.I.I.I.2015 !!
  2. #2
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     03-08-2006
    Locatie
     CV9
    Mesaje
    208

    Traiasca ponta, sova si conducatorii CEO

    Off topic: http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Social/GALERIE+FOTO+Cum+arata+autobuzele+ultramoderne+care+vor+intra+in
    Astea sunt autobuzele lu’ Olguta ? vad ca au numere rosii de DJ ? de alea din Craiova nu se mai aude nimic

  3. #3
    Maniac
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    4205

    Prea misto autobuzele alea.. Noi am luat harghii..

    V.M.P.T.I.I.I.2015 !!
  4. #4
    @#I
    Oldtimer
    Data de inscriere
     05-11-2014
    Mesaje
    1014
    Citat Mesaj initiat de koss_x_treeme
    S-a ales praful si de termo..

    Termo arunca apa fiartă pe câmp după revoluție, deși o cereau cei de la sere. Termo a cerut banii înainte pe apă(la fel cum toți au cerut bani după revoluție, înainte), dar serele nu mai aveau bani (înainte de 89 băncile plăteau automat, la ordinul statului, fără să comenteze, tuturor care aveau nevoie în economie)…deci, nu mai aveau bani serele de la bancă, deoarece banca a cerut garanții și toate alea , la fel ca în capitalism.
    Așa au primit băncile ordin de la regimul de atunci – Petre Roman – ca să procedeze imediat ca în vest, să nu mai dea niciun ban pe promisiuni (mai ales celor care chiar produceau și aveau intenții corecte). Din momentul ăla toată economia României a început să se oprească în ritm rapid. Practic, ordinul dat băncilor de ”guvernul” Roman a distrus economia României dintr-o semnătură.
    Ordin: Nu mai dați bani în economie! Nu garantează că vor returna împrumuturile (aveau nevoie de bani de la bănci, ca la capitaliști, dar. pe de altă parte, fabricile funcționau tot pe stil ”socialist”, adică sistem de stat).
    Asta așa, ca poveste. Mi-e greu să cred că erau doar proști cei de la putere. …Mai ales că Roman e agent străin și poartă un nume fals, românesc. Tatăl lui a fost = Ernő Neuländer a fost un militant și politician comunist român, de origine evreiască, veteran al brigăzilor internaționale comuniste din Războiul Civil din Spania ! …Sau Silviu Brucan, în realitate …Saul Bruckner, tot bolșevic, dar și mulți alții, ținuți de regimul Ceaușescu sub supraveghere, dar care s-au reactivat rapid la momentul respectiv, iar după 89 au preluat puterea în România. Prima lor grijă în 1989 a fost să-i asasineze pe Ceaușescu și pe securiștii loiali și să pună mâna pe dosare (tot felul de dosare, mai ales ale lor – cu legăturile lor cu URSS și restul lumii).
    Acum e prea târziu, dar e bine de știut și , mai ales, e bine de știut că ne trebuie lideri patrioți care să ia decizii mari. Eu cred că trăim momente bune pentru cineva care ar vrea să readucă României ce a pierdut. Cred că avem nevoie de cineva mai ca Orban , premierul Ungariei (chiar dacă are și lipsuri el, dar…).

  5. #5
    Member
    Data de inscriere
     03-04-2007
    Mesaje
    153

    Au falimentat toate companiile cacatiii astia si stau linistti nu ii ia nimeni in ce tara se mai intampla asta nici in alea bananiere nu e asa justitie inexistenta sa isi ia lumanari de banii aia defapt familia lor sa ia lumanari macar de bani pt ei asa merita ca ne-au omorat si ei pe noi ar trebui si noi sa ii omoram pe ei .

  6. #6
    @#I
    Oldtimer
    Data de inscriere
     05-11-2014
    Mesaje
    1047
    Citat Mesaj initiat de Bogdan7
    Au falimentat toate companiile cacatiii astia si stau linistti nu ii ia nimeni in ce tara se mai intampla asta nici in alea bananiere nu e asa justitie inexistenta sa isi ia lumanari de banii aia defapt familia lor sa ia lumanari macar de bani pt ei asa merita ca ne-au omorat si ei pe noi ar trebui si noi sa ii omoram pe ei .

    Asta a și fost misiunea lor. În anii 90 omorau lumea pe străzi, la propriu, adică pe cei care chiar vroiau libertate , prosperitate, adevăr etc.
    Acum sunt liberi și trăiesc ca regii : Iliescu, Roman și alte sute în spatele lor (prin diverse partide, dar mai ales în PSD).
    Ai dreptate când spui că nu există Justiție.

  7. #7
    Maniac
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    4220

    Pai daca sunt protejati mai ceva ca Obama.. din 2 parti chiar.. si de Est si de Vest.. Astia si cand o sa moara o sa aiba vreo 2, 3 agenti sa le pazeasca mormantul sa nu cumva sa-i profaneze cineva..

    Daca ar fi dupa mine.. eu i-as jupui centimetru cu centimetru de vii..

    V.M.P.T.I.I.I.2015 !!
  8. #8
    Junior
    Data de inscriere
     04-10-2005
    Mesaje
    91

    Daca nu ar fi atatia oameni care sa ramana fara locuri de munca,m-as bucura sa o inchida de tot,la cat e de poluanta,ar fi un castig pe termen lung inchiderea ei…

  9. #9
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     29-01-2006
    Mesaje
    920

    Nici o problema, mai facem un MALL !!!!!!!!

    Lupii sunt mai slabi si mai mici decat elefantii sau leii,insa nu vei vedea niciodata un lup dansand la circ.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.