Protest al suporterilor Universității Craiova pe 24 martie și 8 aprilie

Protest al suporterilor Universității Craiova pe 24 martie și 8 aprilie

957
16
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

În data de 24 martie a.c., la Bucureşti, şi în 8 aprilie a.c., la Craiova, suporterii echipei Universitatea Craiova au decis să organizeze, mitinguri de protest faţă de patronul Adrian Mititelu şi de conducerea Federaţiei Române de Fotbal.

Suporterii au luat această decizie în cadrul unei întâlniri de la Bucureşti a membrilor mai multor grupări de suporteri din Craiova, dar şi din Capitală.

Aceștia şi-au arătat nemulţumirea faţă de deciziile FRF referitoare la situaţia Universităţii Craiova, dar în același timp au anunţat că se dezic de toate acţiunile lui Adrian Mititelu.

“Lupta continuă pe toate fronturile, susţinând unica idee: îndepărtarea cât mai repede a actualului patron al Universităţii Craiova şi revenirea de la toamnă în Liga a II-a”, a anunţat Asociaţia Suporterilor Olteni, care a lansat şi un îndemn către fani de a participa în număr cât mai mare la proteste.

Sursa: http://ponturidespre.ro



16 COMENTARII

  1. #1
    MFD
    De-al casei
    Data de inscriere
     12-11-2010
    Mesaje
    370

    m-am saturat fara fotbal in Craiova Acest brutar tembel nu renunta odata

  2. #2

    Data de inscriere
     02-10-2005
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    15011

    FORTA CRAIOVA

    CONCURS: PARIURI FOTBAL SEZON 2011-2012Tu unde iesi deseara?
  3. #3
    Racer
    Data de inscriere
     22-12-2007
    Locatie
     Niciodata Stabil
    Mesaje
    816

    La bucuresti nu cred k o sa fie multi dar in craiova ar trebui ca toti cei care simt orasul craiova mort fara echipa de fotbal ar trebui sa se mobilizeze Craiova e a noastra

  4. #4
    Addicted!
    Data de inscriere
     22-08-2006
    Locatie
     Red Valley
    Mesaje
    1798

    ne vedem atat acasa cat si in deplasare

  5. #5
    Senior Member
    Data de inscriere
     21-04-2007
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    565

  6. #6
    Junior
    Data de inscriere
     12-07-2009
    Locatie
     pe unde apuc
    Mesaje
    100

    Prezent!

    Edited by MOD - pentru anunturi de mica publicitate exista sectinuea Mica Publicitate, pe orice alta sectiune / subsectiune / semnatura / blog a forumului aceste anunturi nu sunt permise!
  7. #7
    Newcomer
    Data de inscriere
     09-07-2010
    Mesaje
    13

    puneti ceva la deplasari ???? platim autocare ceva…

  8. #8
    Newcomer
    Data de inscriere
     22-02-2009
    Mesaje
    18

    eu particip la ambele dar cred k ziua de 8 aprilie a fost aleasa neispirat pentru ca atunci o sa fie ziua de pasti. fortza stiinta

  9. #9
    Member
    Data de inscriere
     12-07-2009
    Locatie
     pe unde apuc
    Mesaje
    102
    Citat Mesaj initiat de avva
    eu particip la ambele dar cred k ziua de 8 aprilie a fost aleasa neispirat pentru ca atunci o sa fie ziua de pasti. fortza stiinta

    True!

    Edited by MOD - pentru anunturi de mica publicitate exista sectinuea Mica Publicitate, pe orice alta sectiune / subsectiune / semnatura / blog a forumului aceste anunturi nu sunt permise!
  10. #10
    0-day Member
    Data de inscriere
     30-10-2010
    Mesaje
    0

    Ziua de pasti este pe 15 aprilie,pe data de 8 sunt floriile,deci nu cred ca ar fii o mare problema…

  11. #11
    Newcomer
    Data de inscriere
     22-02-2009
    Mesaje
    19

    ai dreptate . ne vedem acolo. stiinta nu moare.

  12. #12
    0-day Member
    Data de inscriere
     04-09-2011
    Mesaje
    3

    Prezent pe 24 / 8 FORZA STIINTA! renastem incet incet.

  13. #13
    Member
    Data de inscriere
     20-03-2011
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    210

    FORZA STIINTA !!

    SEO
  14. #14
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     17-06-2009
    Mesaje
    265

    sa ma anunte si pe mine careva daca se face deplasarea organizat…sau p cont propriu…!

    Multumesc #

  15. #15
    Addicted!
    Data de inscriere
     22-08-2006
    Locatie
     Red Valley
    Mesaje
    1818

    se face organizat , dar nu stiu daca mai e loc in microbuze. ieri mai erau 25 locuri

    o sa plece 150 persoane de aici , ma asteptam la mai multi ..

  16. #16
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     17-06-2009
    Mesaje
    266

    Am rezolvat….am facut rost de un nr de telefon de pe un afis si mi.am rezervat un loc pentru sambata ! ms oricum pt raspuns !

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.