Avioane Craiova, premiată pentru avionul IAR-99 ȘOIM

Avioane Craiova, premiată pentru avionul IAR-99 ȘOIM

7.330
13
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(3 voturi, media: 3,67)

Avionul IAR–99 ȘOIM aduce prestigiu și aprecieri Societății Avioane Craiova care, săptămâna trecută, a primit Diploma de Excelenţă a Departamentului pentru Industria de Apărare. Documentul a fost acordat pentru derularea cu succes a Programului avionului IAR-99 ȘOIM. Avionul IAR–99 SOIM este considerat între cele mai bune din lume dintre cele utilizate pentru antrenamentul avansat, destinat inclusiv pentru avioanele multirol, precum și pentru misiuni de sprijin aerian apropiat și de recunoaștere.

 

IAR 99 Soim 4În prima parte a anului 2015, Avioane Craiova S.A. a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri de 13%, iar în domeniul exportului o creştere de 86,50%, după cum se arată într-un document al Ministerului Economiei, Comerţului și Turismului transmis presei. ”Succesul din acest an a fost asigurat de diversificarea portofoliului de comenzi atât pentru piaƫa internă cât şi cea externă”, se mai arată în comunicatul cu pricina.

 

De notat că Avioane Craiova a derulat un amplu Program de reparaţii şi mentenantă pentru cinci aeronave de tipul IAR – 99 Soim, aparținân Statului Major al Forțelor Aeriene Române, cel mai mare număr de aeronave reparate într-un singur an. Pentru partenerii externi, au fost desfaşurate activităţi de MRO (maintenance, repair, and overhaul) la aeronave de tip C-130 Hercules şi s-au certificat pentru mentenanţă avioane BOEING 737.

 

După 1990, Avioane Craiova SA a traversat o perioadă dificilă din punct de vedere economic. În ultimii ani însă, datorita schimbării strategiei manageriale şi colaborării cu firme europene de prestigiu pentru fabricarea de componente şi subansamble pentru avioane de transport, societatea a reuşit sa işi extindă activitatea şi în domeniul aviaţiei civile. Au fost extinse relaţiile de colaborare cu firme precum Bombardier Transportation, Fokker Aerostructures, Israel Aircraft Industry, SABCA etc.. IAR 99 Soim 2

 

Povestea IAR-99 Șoim

 

Dezvoltarea avionului IAR-99 Soim a fost demarată în anii 1970, fiind primul avion reactiv 100% proiectat şi realizat integral în România şi care se mai află în serviciul Forțelor Aeriene Romane. Este, practic, încununarea muncii mai multor specialişti şi profesionişti de excepţie din domeniul aeronautic şi în mod special cei din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială Elie Carafoli – proiectant general.

 

Primul prototip realizat a efectuat primul zbor în decembrie 1985. Caracteristicile sistemelor de avionica si armament ale avionului permit antrenarea piloţilor pentru a zbura pe avionul MIG-21 Lancer sau pe avioanele moderne ale generaţiei viitoare, precum F-16 , care vor intra în dotarea României în calitate de ţară membră NATO. La realizarea acestui tip de avion, Avioane Craiova SA colaboreaza cu principalele societăţi din industria aeronautică românească: Aerostar SA Bacau, Aerofina SA Bucureşti, Turbomecanica Sa Bucureşti, IAR SA Ghimbav, Aeroteh SA Bucureşti, precum şi cu Institutul Naţional de Construcţii Aerospaţiale, Centrul de Cercetari şi Încercări de Zbor.

 

IAR 99 Soim 3Prin ansamblul de capabilităţile precum şi nivelul înalt de siguranţă implementat la care se adaugă un complex de interactiuni şi simulări de situaţii între elev şi instructor, IAR – 99 Soim se situează printre cele mai moderne din lume. Există foarte putine aeronave din aceasta categorie care sunt capabile de: interceptare, lupta aeriana apropiata, tragere şi bombardament, navigaţie-aterizare şi marcare, modul de operare “manual” pentru situaţii de urgenţă, modul de operare “largare” de avarie a acrosajelor.

 

Principalele caracteristici tehnice ale avionului IAR-99 Soim : lungimea (fără tubul Pitot) — 11,01 m; anvergura — 10,16 m; inălţimea — 3,898 m; masa avionului gol echipat — 3320 kg ; masa maximă la decolare: a) varianta lisă cu doi piloţi — 4600 kg si b) varianta de luptă cu container tun şi patru suporţi multipli cu 3 bombe (2 x 100 kg + 1 x 50 kg fiecare) — 5850 kg; tracţiunea motorului în condiţii standard — 1760 – 1814 kgf. Din punct de vedere al performanţelor avionului cele mai importante sunt : viteza maximă în zbor orizontal la 760-865 km/h; viteza ascensională la 25-30 m/s; plafonul practic (Vv =2,5 m/s) 12.000 m; lungimea de decolare 850 m; lungimea de aterizare 950 m; durata maximă de zbor cu combustibil intern 2h30min; distanţa maxima de zbor cu combustibil intern 1100 km. Avionul IAR-99 dispune de cinci puncte de acrosare pe care se pot monta mai multe sisteme de arme printre care, alaturi de tunul de 2×23 mm (GSx23 L-200 lovituri), bombe: 50 kg, 100 kg, 250 kg, muniţie autodirijată:OPHER (LGB), rachete: Python III, R3S/R13M, R60; container FOTO/ECM/LDP. https://www.youtube.com/watch?v=MSFIACYLG40.

 

IAR 99 Soim 1Planuri pentru noi generații de avioane de antrenament

 

În prezent, specialiştii de la Avioane Craiova colaborează cu cercetătorii de la Institutul Naţional pentru Cercetări Aerospaţiale “Elie Carafoli” din Bucureşti pentru construirea noii generaţii de avioane de antrenament, succesoarele IAR 99 Şoim TD (Technology Demonstrator – Demonstrator Tehnologic). Elementele de noutate ale IAR-99 TD sunt : includerea radarului în dotarea aeronavei ; sistem integrat de comandă şi control de ultima generaţie; sistem de comunicatii actualizat; creşterea puterii şi reconfigurarea motorizării; reconfigurarea sistemului de arme, adaugandu-se şi două grinde de acrosaj pentru rachete la capetele planurilor; climatizare eficientă şi moderna a cabinei ; sistem de casca electronica cu afisaj; modernizarea sau adaptarea unor sisteme de bord care să fie aplicabile şi aeronavelor existente în uz; introducerea jambei de bot orientabile, solutie aplicabila si IAR-99 existente.

 

Realizarea IAR-99 Soim (TD) va asigura continuarea tradiţiilor profesionale ale specialiştilor români, continuarea producţiei unei aeronave 100% proiectată şi fabricată în România, dotarea forţelor aeriene cu un avion care asigura antrenamentul avansat la costuri reduse, ducerea unor acţiuni de luptă în sprijinul forţelor terestre, precum şi posibilitatea exportului unui produs românesc cu valoare adaugată mare”, mai anunță Ministerul Economiei.

 

Societatea Avioane Craiova S.A. este renumită prin istoria şi tradiţia în realizarea de avioane militare de tip IAR-93 VULTUR pentru atac la sol, în doua variante IAR-93 A (versiune cu unu şi două scaune) cu motor VIPER 632-41 şi varianta IAR-93 B (versiunea cu unu şi doua scaune) cu motor VIPER 633-47, precum şi avionul IAR – 99 SOIM destinat pentru antrenamentul avansat şi alte misiuni.

 

Sursa foto: acv.ro



13 COMENTARII

  1. #1
    Maniac
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    4619

    Este un avion depasit..
    Uitati aici avion mic de training si de combat :
    Alenia Aermacchi M-346: https://en.wikipedia.org/wiki/Alenia_Aermacchi_M-346_Master
    sau varianta ruseasca
    https://en.wikipedia.org/wiki/Yakovlev_Yak-130

    … Pacat ca noi in Romania ne laudam cu istoria.. In domeniul militar nu prea mai conteaza istoria, conteaza cat investesti in dezvoltare..

    V.M.P.T.I.I.I.2015 !!
  2. #2
    Member
    Data de inscriere
     09-03-2011
    Mesaje
    142

    sa intelegem ca ne-am intors in timp vreo 20 de ani??? pentru ca si atunci era vorba de marele „IAR-99 soim” … Pai daca atunci nu a scos bani si fabrica nu a primit comenzi pe plan international fiind preferate alte modele de avioane scoala …ce s-a schimbat in bine oare? e ca si cum Dacia ar incepe sa produca si sa exporte acum dacia1300 sau fordul sa aiba succes cu „oltcitul”

  3. #3
    Senior Member
    Data de inscriere
     31-08-2010
    Mesaje
    550

    ce-mi place cand isi dau toti cu parerea…si in general cam 2-3 insi constant. vad ca sunt experti militari, experi in domeniul medicinii, al dreptului si al altora astfel de discipline greu de stapanit. campioni va spun sigur ca sunteti la datul din gura…sportul national al romanilor.

    Edited by MOD - pentru anunturi de mica publicitate exista sectinuea Mica Publicitate, pe orice alta sectiune / subsectiune / semnatura / blog a forumului aceste anunturi nu sunt permise!
  4. #4
    Senior Member
    Data de inscriere
     31-08-2010
    Mesaje
    551

    acum trecand la subiect..as vrea sa stiu unde apare berceanu cu spionajul industrial in povestea asta? ca acum ceva vreme, s-a dus un avion de genul asta sau in stadiul de prototip in israel. sa invete si evreii sa zboare. si cand s-a intors, s-a cam intors cu toate surburile desfacute si sigiliile rupte.

    Edited by MOD - pentru anunturi de mica publicitate exista sectinuea Mica Publicitate, pe orice alta sectiune / subsectiune / semnatura / blog a forumului aceste anunturi nu sunt permise!
  5. #5
    Maniac
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    4624

    E o gluma, nu? ca au furat evreii tehnologie de la noi? ) de la IAR 99 Soim??? ) Aia luau direct schitele proiectului nu aveau nevoie sa ia avionul sa faca reverse engineering pe el haha

    P.S. Pai da multi care comenteaza pe aici si prin alte parti eu cred ca ar face treaba mai buna fata de „expertii” in functii cheie sau in functii de conducere din Romania, parerea mea.

    Eu din cate stiu, din contra evreii au ajutat la upgradarea unor astfel de aeronave atat tehnologic, instrumente, calculator de bord, cat si militar…. rachete upgradate etc..

    Ca tot zicea cineva mai sus de dacia 1300.. E ca si cum ar fi luat nemtii o dacie 1300 si ar fi desansamblat-o inainte sa faca BMW seria 5 modelul din ’70..Pai era mai avansat modelul lor cu vreo 5 generatii fata de Dacia 1300

    Nu stiu de unde ai tu informatiile astea, dar le ai gresite. In prima faza si materialul pentru invelisul exterior al avionului care era facut in Romania nu le-a iesit. Au trebuit sa importe materialul din alta tara ca noi nici materialul pentru invelis exterior nu am fost in stare sa-l producem in Romania

    Initial au luat si material de la chinezi… dar nici ala nu era bun asa ca s-au indreptat catre o tara partenera din Vestul Europei.. cu comanda.. stii tu care.. ca doar esti expert )

    Plus de asta principala problema a avionul a fost.. ca orice lucru made in romania.. fiabilitatea proasta..

    V.M.P.T.I.I.I.2015 !!
  6. #6
    Senior Member
    Data de inscriere
     31-08-2010
    Mesaje
    552

    Cum ziceam…..campion mondial la datul cu parerea. Inseamna ca tu cunosti lucrurile mai bine si decat persoanele implicate. Inclusiv decat sri sau berceanu insusi. Dar asta e rezultatul cand spargi seminte in fata calculatorului si practici telefonul fara fir. Nu-ti spun sa cauti pe internet ce am zis mai sus pt ca sunt constient ca nu o faci. Esti doar o persoana care crede ce aude fara sa caute si o alta sursa. Din fericire pt mine am ocazia sa lucrez alaturi de unul din sudorii (reworkeri) care au lucrat acolo. Cel mai bun din fabrica de avioane avand in vedere ca o spun aproape toti oamenii care au lucrat cu el. Si el mi-a cofirmat tot ceea ce am citit in presa / cautat despre incident. Asa ca spui numai prostii. Si ti-o zic in mod diplomat. Habar n-ai despre subiect dar iti dai cu parerea. Cum faci deobicei cu multe alte lucruri. Imi arati linkuri catre eu stiu ce alte avioane …intreaba-l pe unu care stie si nu mai intra pe site-ul producatorului…ca saracu ce vrei sa-ti zica? Ca nu poate sa depaseasca un avion de acum 20 de ani?!

  7. #7
    Senior Member
    Data de inscriere
     31-08-2010
    Mesaje
    553

    http://www.napocanews.ro/2009/08/radu-berceanu-acuzat-de-spionaj-militar-in-favoarea-israelului.html

    Asta e primul rezultat aparut la cautari.

    Ca sa vezi ce inseamna ignoranta ta

  8. #8
    Maniac
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    4625

    Daca ai lucrat pe acolo atunci inseama ca stii..de probleme si de incidentele in care au fost inplicate avioanele astea care nu erau prea fiabile..
    Din punctul meu de vedere Bercea Asta este un infractor si un jeg ordinar.

    Plus de asta tu te-ai bagat in contraziceri cu mine. Eu am zis doar ca este un avion total depasit ceea ce este adevarat.

    Stii nu ca aia de la IAI fac la ora asta avioane nedetectabile radar.. avioane autonome etc.. din alea invizibile de lupta.. si noi ne mandrim cu epava asta??
    So.. despre ce vorbim?.. Diferenta dintre noi si aia de la IAI este ca noi fabricam epave si aia fabrica nave spatiale

    Apropo cat mai e salariu la avioane craiova..? E 3000 de lei? ca eu stiam ca la ora actuala aia de la Ben Gurion Platesc vreo 17.000 de Shekeli adica vreo 4500 USD pe luna.. pana cand si diferenta de salariu intre ei si Romania este colosala.

    V.M.P.T.I.I.I.2015 !!
  9. #9
    Trancer
    Data de inscriere
     11-08-2008
    Locatie
     ÐsN€Ð°Ð¹Ð¾Ð²Ð°
    Mesaje
    440

    Si sa nu uitam ca baietii de la I.A.I. i-au scos putin din cacao anul asta, cele 2 C130 marocane venind de la ei. Cam 1.2 milioane de dolari a primit Avioane Craiova pentru treaba asta.

    Problema romanilor nu este neaparat ca se vaicaresc, ci faptul ca se vaicaresc raportandu-se la un model ideal, care nu exista in realitate.
  10. #10
    Maniac
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    4626

    Pai astia de la IAI voiau. ..pe surse sa modernizeze fabrica sa faca reparatii si upgraduri la diverse tipuri de avioane aici la Craiova avand in vedere ca avem specialisti si muncitori cu experienta in domeniu.. Bani au kklau evreii dar nu au fost de acord… „generalii” si aia „din „conducerea statului” cu asta ..
    In fine eu nu mai bag.. Mai zic ceva si nu ma mai comentez pe subiectul asta..
    Hotelul ala Helin arata ca bomboana pe coliva acolo aproape de fabrica… si cu asta cred ca am zis cam tot

    Modernizau ei la Ben Gurion Boenguri din alea americane radar cu ciuperca pe ele care sunt ultratehnologizate avioanele alea.. si invizibile ..

    V.M.P.T.I.I.I.2015 !!
  11. #11
    Senior Member
    Data de inscriere
     31-08-2010
    Mesaje
    554
    Citat Mesaj initiat de koss_x_treeme
    Daca ai lucrat pe acolo atunci inseama ca stii..de probleme si de incidentele in care au fost inplicate avioanele astea care nu erau prea fiabile..Din punctul meu de vedere Bercea Asta este un infractor si un jeg ordinar.Plus de asta tu te-ai bagat in contraziceri cu mine. Eu am zis doar ca este un avion total depasit ceea ce este adevarat.Stii nu ca aia de la IAI fac la ora asta avioane nedetectabile radar.. avioane autonome etc.. din alea invizibile de lupta.. si noi ne mandrim cu epava asta??So.. despre ce vorbim?.. Diferenta dintre noi si aia de la IAI este ca noi fabricam epave si aia fabrica nave spatiale Apropo cat mai e salariu la avioane craiova..? E 3000 de lei? ca eu stiam ca la ora actuala aia de la Ben Gurion Platesc vreo 17.000 de Shekeli adica vreo 4500 USD pe luna.. pana cand si diferenta de salariu intre ei si Romania este colosala.

    Domnul campion la barfe…ti-am zis ca s-a facut spionaj industrial de catre evrei la avioane craiova. Ai inceput sa razi si sa spui in continuare diferite prostii. Cand ti-am dat link sa vezi ca lumea vb si pe fapte nu pe auzite ca tine, o dai pe dupa visin si schimbi placa. Nu o mai arde ca victima si accepta faptul ca vb gura fara tine.

    CE TREABA AM EU CU BERCEA?! CE TREABA AM EU CU IAI ?! CE TREABA AM EU CE VOR SA FACA AVIOANELE?

    te-am vazut vorbind iar aiurea-n tramvai si am zis sa te atentionez.

    Documenteaza-te si nu mai vb prostii.

    Diferenta intre tine si aia de la aia, e ca prototipurile tale au fost furate si vandute pe.sub masa. Diferenta e ca la avioane craiova se taie inca marea creanga de sub picioare.
    Daca nu o vindeau x si y sau o sabotau poate era invers.

    Ca si in cazul reloc vs electroputere. Alea au la baza cercetari si prototipuri din vremea electro. Dar mai trebuie sa si cercetezi. Nu doar sa crezi.

    Lasa vorbitul daca nu ai habar

  12. #12
    Maniac
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    4633

    NU-mi spui tu sa las vorbitul ! Ms. Berceanu a fost arestat si condamnat pentru spionaj industrial? NU?.. Asa si Basescu a vandut flota.. a fost arestat? NU?
    Mafiotii astia isi vad in continuare de treburi si afaceri. N-aveau nevoie israelienii de la IAI de spionaj industrial de la noi. Aveau unde sa faca spionaj prin alta parte.
    SI in fond toate statele fac spionaj industrial. Ceausescu daca nu facea spionaj industrial crezi ca mai reusea sa faca ce a facut? Facea Ceausescu spionaj industrial la greu, stai calm.

    V.M.P.T.I.I.I.2015 !!
  13. #13
    Senior Member
    Data de inscriere
     31-08-2010
    Mesaje
    555

    Da ma ok. Du-te si vezi ca mai sunt stiri unde trebuie lume avizata sa-si dea cu parerea.

    E clar cu cine vorbesc.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.