Gata cu vechiul hotel ”Jiul” din Craiova. Transformarea s-a încheiat, iar clădirea de trei stele, trecută printr-un amplu proces de renovare, are acum patru stele și astăzi este inaugurată sub brandul Ramada Plaza. Trebuie remarcat, de altfel, că acesta este singurul din afara Bucureștiului cu un nivel superior față de restul celor din țară, care poartă denumirea simplă de Ramada. Afacerea de la Craiova este deținută de familia fostului ministru al transporturilor, Radu Berceanu, care a preluat pachetul majoritar al hotelului în urma privatizării prin metoda MEBO după Revoluție.
Ramada Plaza Craiova Hotel este un hotel de 4 stele cu 162 de camere standard, atât single cât și duble, apartamente simple sau executive, un restaurant principal de 150 de locuri, un restaurant gourmet 80 locuri, lobby si lounge bar, o terasă de 100 de locuri, ball room de 500 metri pătrați, trei săli conferință, un centru business, dar și un lub de sănătate cu SPA, piscină și saună.
Investiția în ridicarea Ramada Plaza a fost de circa 14 milioane de euro, din care cei mai mulți bani au provenit din credit bancar.
Sursa foto: zf.ro