Mai mulți puieți au fost plantați, ieri, pentru a marca Ziua Internațională a Pădurilor, în curțile sediilor unităților de poliție din toată țara. Inspectoratul General al Poliției Române a perfectat un protocol de cooperare împreună cu Regia Națională a Pădurilor în baza căruia fiecare inspectorat județean de poliție a primit de la direcțiile silvice județene puieți.
Plantarea s-a făcut, ieri, în același timp, în toate inspectoratele de poliție județene din țară. Și polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au plantat puieți cu entuziasm. Ei au atras astfel atenția asupra importanței protejării pădurilor.