Apărătorii lui Bercea au făcut recurs la sentinţa magistraţilor Tribunalului Olt

Apărătorii lui Bercea au făcut recurs la sentinţa magistraţilor Tribunalului Olt

1.566
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

SLATINA.  Avocaţii lui Anghel Sandu, zis Bercea Mondial au depus, azi recurs la sentinţa dată de magistraţii Tribunalului Olt care l-au condamnat, ieri, pe interlop la o pedeapsă de 7 ani și șase luni cu executare, în dosarul în care era cercetat pentru tentativă de omor, după ce în februarie 2011 l-a înjunghiat pe nepotul său, Ionuț Anghel într-un bar din Drăgănești.

“În opinia noastră este o decizie nelegală. O asemenea sentinţă nu s-a mai dat în analele tribunalului pentru o faptă de acest gen. Este ca şi cum ar fi omorât pe cineva. Pentru băiat nu s-au discutat probele administrate.  Astăzi am formulat apel”, a declarat avocatul Iulian Tănăsescu. Recursul va fi judecat în zilele următoare la Curtea de Apel Craiova.

Mâine, Bercea va  fi vizitat de rude la Penitenciarul Craiova.

“Deţinutul a fost vizitat ultima dată în data de 4 februarie, iar acum, pe 24 februarie are următoarea vizită”, a declarat Cătălin Borleanu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Craiova.

Magistrații de la Tribunalul Olt l-au condamnat, ieri și pe fiul lui Bercea, Florin Anghel la pedepasă de șapte ani și șase luni pentru complicitate la tentativă de omor.

 

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, a fost arestat preventiv în 20 februarie 2011, într-un dosar în care este cercetat pentru tentativă de omor, după ce şi-ar fi înjunghiat nepotul, Ionuţ Anghel, zis Mercedes, care în urma incidentului a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova.

În aprilie, Bercea Mondial a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare şi portul cuţitului, fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa ori integritatea corporală a persoanelor.

oradedolj.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.