În era internetului, o ședință plictisitoare poate fi cea mai frumoasă incursiune pe meleaguri de basm, o oră de shopping, o discuție pe Facebook cu prietenii, toate, ce-i drept, virtuale. Sau, de ce să nu recunoaștem, poate fi un răgaz pentru a rezolva o chestiune de serviciu pe care un șef nu o poate rezolva din propriul birou. Ei bine, așa se derulează unele ședințe, unde se discută chestiuni privind activitatea instituțiilor publice, de când Iphonul sau Smartphonul ne-au acaparat viața. 
Școlarii ar fi invidioși pe directorii instituțiilor deconcentrate de la Dolj. Sunt ei obligați să participe o dată pe lună la ședințele cu prefectul, dar nu îi obligă nimeni, dacă nu ”respectul instituțional”, să lase deoparte telefoanele mobile și să-și asculte colegii care citesc cu rigurozitate informările sau rapoartele de serviciu. Nimic mai plictisitor!… Dar, e obligație de serviciu, așa cum este și semnarea unei basculante de documente pe fiecare filă în parte de către un director. Nimic plăcut, dar birocrația o cere.
Și dacă nicio informație nu mai poate capta îndeajuns atenția auditoriului (pentru că, nu-i așa, ”toate-s vechi și nouă-s toate”) în rândurile căruia m-am numărat și eu, ”mea maxima culpa” și ironia sorții a fost să surprind, tot cu telefonul mobil, câteva ipostaze relevante. Pentru a-mi fie iertată impertinența și sarcasmul, îndemn persoanele vizate să ia aminte:
”(…) Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ține toate minte
Și ar sta să le asculte?…
Tu așază-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deșarte
Vreme trece, vreme vine (…)”. (Glossă – Mihai Eminescu)
Editeaza
