Pandurii, cel mai slab meci al sezonului

Pandurii, cel mai slab meci al sezonului

296
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Înfrângerea cu 0-2 în faţa Astrei l-a dezamăgit pe antrenorul gorjenilor, care nu a găsit explicaţii pentru evoluţia elevilor săi.

După victoria cu Mioveni şi egalul cu Steaua, Pandurii a pierdut categoric la Ploieşti, în urma unui joc de nerecunoscut. Petre Grigoraş s-a arătat extrem de nemulţumit de echipa sa şi a declarat că este obligatoriu să-şi schimbe atitudinea la următoarele dispute. „Este de departe cea mai slabă partidă din acest sezon. Nu am cuvinte să comentez. Am lipsit pur şi simplu de pe teren, am fi penibili dacă am căuta scuze. Scorul ar fi putut fi lejer 4-0 sau 5-0. Nu pot să-mi explic evoluţia cu Astra, toată lumea ar trebui să fie supărată pe noi. Mai sunt multe etape de jucat şi, dacă ne prezentăm aşa cum am făcut-o acum, nu vom mai câştiga niciun meci. Nu am avut niciodată o propunere din partea Stelei. Pentru mine important este să termin treaba la Pandurii până la vară şi după aceea vom vedea. Nu mă gândesc să plec de la Pandurii”, a afirmat Petre Grigoraş după eşecul de la Ploieşti.

Radu Ştefan



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.