Senat: Legea USL privind votul uninominal majoritar într-un tur, aprobată

Senat: Legea USL privind votul uninominal majoritar într-un tur, aprobată

311
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Iniţiativa legislativă a USL privind sistemul uninominal majoritar într-un singur tur de scrutin a fost aprobată, marţi, de plenul Senatului.

 În favoarea propunerii de lege s-au exprimat 77 de senatori, în timp ce nouă senatori au votat împotrivă, iar 17 senatori s-au abţinut de la vot.

În debutul dezbaterilor din plenul Senatului, primul ministru Victor Ponta a susţinut că este vorba despre o lege extrem de importantă, chiar fundamentală pentru sistemul electoral, respectiv pentru modul în care vor fi aleşi, în toamna acestui an, senatorii şi deputaţii în Parlamentul României.

“Propunerea mea şi a domnului Crin Antonescu prevede o singură modificare fundamentată – cel care câştigă colegiul, care se află pe primul loc în colegiul său electoral să meargă direct în Parlament conform voinţei celor care votează în respectivul colegiu. Am făcut această propunere în considerarea criticilor aduse în perioada scursă de la ultimele alegeri din 2008 vizavi de modul în care au fost aleşi deputaţii şi senatorii şi, în mod sigur, vizavi de ceea ce considerăm a fi o limpezire a scenei politice şi o întărire a legăturii directe între cei care câştigă colegiul şi cei care iau votat”, a argumentat preşedintele PSD.

Şi preşedintele PNL Crin Antonescu, co-iniţiator al legii privind votul nominal pur, a declarat că sistemul propus va acorda puterea şi responsabilitatea alegătorilor şi oferă legitimitate scenei politice româneşti.

“Din punctul meu de vedere, şi cred că nu este un punct de vedere singular, există sistemele majore care fac dreptate cu sau fără ghilimele proporţionalităţii şi anume: varianta curată a sistemului de liste pe care noi am avut-o în România, sistem care a fost atacat, formulă care mie personal în continuare îmi pare sănătoasă din punct de vedere politic şi există în partea cealaltă formula pe care noi o propunem, uninominal pur majoritar într-un singur tur, propunem noi. Sigur că există sisteme intermediare sau mixte care au însă inconvenientul de a fi comunicate, care au inconvenientul de a genera realitatea sau măcar impresia unor parlamentari de grade diferite, de condiţii diferite, de legitimităţi diferite şi opţiunea pe care o avem de făcut este în acest moment din evoluţia vieţii politice româneşti de a opta pentru formula în care cea mai mare poarte a responsabilităţii revine partidelor, respectiv formula listelor sau formula în care cea mai mare putere de alegere şi deci responsabilitate revine alegătorului, adică formula pe care astăzi împreună cu domnul Ponta o propunem”, a declarat Antonescu.

Pe de altă parte, liderul grupului parlamentar al PDL din Senat, Cristian Rădulescu, a precizat că senatorii democrat-liberali se vor abţine de la vot, încât modificările propuse de USL sistemului electoral sunt ‘nefezabile’ şi riscă să ‘întâmpine mari probleme constituţionale’.

Proiectul prevede, pentru a putea reforma sistemul electoral, eliminarea unor formule prin care toate voturile obţinute de candidaţii unui partid erau fructificate şi transformate în mandate de parlamentar. Cu alte cuvinte, este eliminată orice fel de proporţionalitate, care este, după mine, baza oricărui sistem electoral pur democratic. Se ridică probleme de constituţionalitate fiindcă există posibilitatea, prin acest sistem, ca un partid care are 30-35 de procente să poată accede în Parlament cu 90% din mandate, ceea ce e curat nedemocratic, indiferent de ce partid vorbim. Este o idee nefezabilă şi care va întâmpina mari probleme constituţionale. Ca urmare, grupului parlamentar al PDL se va abţine de la vot’, a susţinut acesta.

Şi senatorul Marko Bela a precizat că UDMR este de acord că actualul sistem electoral nu este unul bun, precizând însă că nu este de acord cu votul uninominal pur.

El a declarat că, fără ezitări, s-ar întoarce la sistemul de vot pe liste judeţene, afirmând că primul pas greşit s-a făcut în urmă cu patru ani, prin schimbarea sistemului electoral.

“Bănuiesc că, de fapt, noi, cei din UDMR, suntem singurii care ne-am opus de la început schimbării sistemului electoral iniţial care a existat în România până în anul 2004. Totuşi, am impresia că foarte mulţi nutresc o iluzie în ceea ce priveşte introducerea votului uninominal în România. Noi ne-am opus acestei schimbări şi atunci când preşedintele ţării a propus un referendum privind această temă şi după aceea a încercat să impună o astfel de schimbare a sistemului electoral şi ne opunem şi în acest moment când aveam această iniţiativă legislativă pe aceeaşi temă”, a subliniat senatorul UDMR.

În timpul dezbaterilor din plenul Senatului pe marginea propunerii de lege, preşedintele Comisiei pentru administraţie publică din Senat, Marius Necula (PDL), a solicitat scoaterea acestui punct de pe ordinea de zi a plenului Senatului, propunerea fiind respinsă cu 60 de voturi împotrivă şi 23 de voturi pentru.

De asemenea şi senatorul UDMR Cseke Attila, a solicitat retrimiterea propunerii la comisiile de specialitate, solicitarea acestuia fiind însă respinsă cu 26 de voturi pentru, 74 de voturi împotrivă şi o abţinere.

Iniţiativa legislativă a USL propune modificarea legii electorale, în sensul ca alegerile parlamentare să se desfăşoare în sistem uninominal majoritar într-un singur tur, adică atribuirea mandatelor de deputat şi senator se va face într-o singură etapă.

Acest tip de sistem presupune că, în urma alegerilor parlamentare, sunt declaraţi învingători cei care reuşesc să obţină numărul cel mai multe voturi în colegiile în care candidează.

‘La nivelul colegiilor uninominale, se atribuie un mandat candidaţilor care aparţin unui competitor electoral ce a întrunit pragul electoral şi care au obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate în colegiul uninominal în care au candidat’, se arată în textul propunerii de lege.

În propunerea de lege este prevăzută şi situaţia de blocaj, iniţiatorii propunând ca într-un astfel de caz să fie organizat, la două săptămâni de la primul tur de scrutin, un nou tur de scrutin, la care să participe numai candidaţii aflaţi în situaţie de egalitate.

În urma desfăşurării celui de-al doilea tur de scrutin, este declarat ales candidatul care a obţinut numărul cel mai mare de voturi valabil exprimate.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali îi are ca iniţiatori pe copreşedinţii USL, Crin Antonescu (PNL) şi Victor Ponta (PSD).

Legea are un caracter organic, iar Senatul este prima Cameră sesizată în acest caz, propunerea de lege urmând să fie transmisă Camerei Deputaţilor. AGERPRES

Sursa: ponturidespre.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.