Lavinia Şandru: Centura e o zonă extrem de sfântă în ceea ce...

Lavinia Şandru: Centura e o zonă extrem de sfântă în ceea ce priveşte politica

1.086
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Lavinia Şandru, aflată într-o conferinţă de presă la sediul UNPR Craiova, a povestit cum s-a împăcat cu preşedintele Traian Băsescu.

,,M-am împăcat cu Traian Băsescu. Am trecut peste ceea ce a fost şi cred că dacă eu am reuşit să trec peste asta, poate oricine să trecă peste. Chiar a fost un moment în care colegii mei erau cu sufletul la gură, nu ştiau care vor fi reacţiile din partea preşedintelui, nici din partea mea. Ne-am întâlnit când a fost investit Guvernul Ungureanu, la Cotroceni, pe un coridor. Traian Băsescu traversa coridorul, iar eu ieşeam cu colegii. Au fost toţi stană de piatră. S-a întors spre mine preşedintele, eu m-am uitat la el, a zâmbit, ne-am îmbrăţişat. Pentru el a fost sentimentul că m-am întors de undeva de unde plecasem, iar pentru mine a fost un sentiment că m-am revăzut cu un om la care, credeţi-mă, am ţinut enorm.”, a spus Lavinia Şandru.

Aceasta a mai spus că este convinsă că într-o bună zi va sta alături de preşedinte şi vor râde împreună despre perioada de care îşi aminteşte toată lumea. ,,Dacă este să judecăm pragmatic, pe mine ca om politic m-a ajutat foarte mult lovitura aceea pe care am primit-o. Pe care o primeşti de la un om drag, în care crezi, pentru care eşti în stare să îţi dai viaţa. Am fost obligată să fac politică într-o zonă de haiducie, în zona de centură politică. Nu mi-e ruşine, e brandul meu- centura politicii, nu-l las la nimeni. Să fie clar, de pe centură lucrurile se văd mai bine şi decât de la putere, şi decât din opoziţie. Centura e o zonă extrem de sfântă în ceea ce priveşte politica. Pentru că acolo eşti tu, eşti tu în faţa gloanţelor, şi răspunzi de fiecare lucru pe care îl spui, iar la cea mai mică greşeală ai dispărut. Pe centură eşti singur.

,,…mă îmbrac ca să pot să spun: Iubesc Craiova!

Lavinia Şandru a mai spus şi că i s-a întâmplat chiar să fie dată în judecată din poziţia pe care a avut-o pe centura politică: ,,Mi s-a întâmplat să fiu dată în judecată pentru ceea ce am spus în anii aceştia, de exemplu în cazul caracatiţa Roşeanu. Pentru că am spus nişte adevăruri despre Radu Roşeanu, pe care sunt în stare să mi le asum şi acum în orice moment, m-a dat în judectă, el plus încă şapte tentacule ale caracatiţei. M-am judecat trei ani de zile, a trebuit să îmi iau avocată din Slatina ca să fiu sigură că nu mi-o cumpără. Mi-am făcut strămutare inclusiv la Sf. Gheorghe, unde am avut parte din procese, şi le-am câştigat. M-a dat în judecată pentru calomnie, şi în final, chiar în procesul direct cu el, după proba cu interogatoriul, la proba cu martori, martorii mei au fost Crin Antonescu şi Călin Popescu Tăriceanu. Au venit cei doi şi am câştigat procesul, dar până la final am luptat singură, nu m-a ajutat nimeni.”

La finalul conferinţei de presă, Lavinia Şandru a spus că s-a întâlnit cu ,,mai mulţi craioveni care s-au simţit oarecum jigniţi, sau spuneau că oraşul Craiova presupune o anumită decenţă şi anumite standarne, presupune o anumită eleganţă. I-a deranjat modul în care Radu Mazăre a dezbrăcat-o pe Olguţa pe scenă. Nu mă interesează, nu intru în amănunte de genul acesta, dar vreau să fac eu altceva ca să nu se mai simtă domnii supăraţi şi să încerc oarecum eu să îndrept situaţia. Eu mă îmbrac! Mă îmbrac cu tricoul Antonie Solomon. Deci eu mă îmbrac ca să pot să spun: Iubesc Craiova!

Claudia Răciulă



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.