Accident grav la intrarea în Craiova

Accident grav la intrarea în Craiova

354
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Trei persoane au ajuns, ieri, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, după ce şoferul autoturismului în care se aflau a pierdut controlul direcţiei, a ieşit în afara carosabilului şi s-a izbit de o bordură din beton şi de un stâlp, la intrarea în Craiova. Se pare că accidentul s-a produs din pricina faptului că şoferul ar fi adormit la volan.

Potrivit poliţiştilor Serviciului Rutier Dolj, Liviu Aldea, de 52 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Toyota, pe DN 65, dinspre Balş către Craiova, la intrarea în municipiu a pierdut controlul direcţiei, a ieşit de pe şosea şi a lovit o bordură din beton ceva mai înaltă, în faţa Centrului Rombat, din impact răsucindu-se şi oprindu-se într-un stâlp de pe marginea drumului. Două autospeciale SMURD şi o ambulanţă au ajuns la faţa locului, întrucât în urma accidentului atât şoferul, cât şi Doina şi Iulică Pretorian, de 65, respectiv 70 de ani, din Craiova, pasageri în autoturism, au fost răniţi. Iulică Pretorian a avut nevoie de manevre de resuscitare, atât el, cât şi ceilalţi doi răniţi fiind transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova pentru îngrijiri medicale. În urma cercetărilor făcute la locul accidentului, poliţiştii de la Rutieră au stabilit că, cel mai probabil, Liviu Aldea a adormit la volan. Bărbatul este acum cercetat pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, după cum au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.

Sursa: cvlpress.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.