“Încă din antichitate, popoarele, în situaţii de restrişte ori de sărbătoare, au strâns rândurile şi şi-au manifestat solidaritatea şi bucuria în jurul simbolurilor proprii, materializate şi în drapele. Preluându-l şi folosindu-l ca stindard în luptă, strămoşii noştri, ”cei mai viteji şi mai drepţi din neamul cel mare al tracilor”, au înţeles utilitatea şi valoarea drapelului, şi, de-a lungul timpului, au făcut ca acesta să devină unul dintre ”steagurile care acum are propria istorie”. Însemnele romane moştenite: imago (imagine), signum (semn), vexillum (stindard) au avut, de asemenea, o importanţă deosebită în evoluţia steagului românesc.
Moştenire de dinaintea timpului Daciei Traiane, însemn politic al deciziei independente şi al forţei armate, deopotrivă, steagul naţional a lansat pentru prima dată, ca principiu politic suprem, suveranitatea poporului, devenind astfel primul simbol vexilologic modern al identităţii. Poporul român, în frământata sa istorie, a creat şi folosit simboluri menite să insufle încredere şi să ateste convingător lumii hotărârea sa nestrămutată de a se manifesta şi de a-şi păstra fiinţa naţională.
Culorile drapelului naţional sunt fidele trecutului nostru istoric, fiind recunoscute unanim de noi toţi. Asemenea simboluri nobile nu sunt fundamentate doar prin legi şi decrete. Ele sunt, în aceeaşi măsură, chintesenţa idealurilor şi aspiraţiilor noastre, dar, mai ales, transmise din generaţie în generaţie, reflectă pentru un stat cu veche tradiţie, cum este România, simbolurile legendare ale începuturilor noastre istorice.
Tricolorul albastru-galben-roşu este anterior Unirii Principatelor şi el reprezintă drapelul naţiunii române din toate teritoriile locuite de români. El poate fi privit şi ca o contopire a culorilor drapelelor Principatelor Române ale ţării Româneşti, Moldovei şi Transilvaniei. În timpul domniei lui Mihai Viteazul, apare şi stindardul unit al celor trei provincii, cu galben în partea superioară, reprezentând Ţara Românească, roşu la mijloc reprezentând Moldova şi albastru în partea inferioară reprezentând Transilvania.
Tricolorul românesc, univers de simţire naţională, şi cocardele purtate de revoluţionarii paşoptişti au probat în momente istorice grele, puterea însemnului. Prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, s-a hotarât ca drapelul ţării să aibă „trei culori: albastru, galben şi roşu”, iar pe pânză să fie înscrise cuvintele „Dreptate, Frăţie”.
Înlăturat de intervenţia străină contrarevoluţionară din toamna anului 1848, a fost reintrodus de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza ca drapel naţional al Principatelor Unite. De la începutul domniei lui Carol I şi până astăzi, steagul Principatelor Unite, ulterior al României, a fost tricolorul cu benzile dispuse vertical: albastru lângă hampă, galben în mijloc şi roşu la cealaltă extremitate. Albastrul cobalt, galben crom, roşu vermillon sunt culorile pe care trebuie să le cinstim cu onoare, care ne reprezintă şi ne dau tărie.
În fiecare an, pe 26 iunie, sărbătorim unul dintre reperele naţionale care ne definesc şi ne oferă unicitate în lume. Cu toţii avem datoria morală să le transmitem urmaşilor noştri sentimentul mândriei de a fi român. Am credinţa că avem suficientă forţă, potenţial şi determinare pentru a impune drapelul naţional în lume, aşa cum au făcut-o generaţii înaintea noastră.
La mulţi ani tricolorului românesc! “
Acasă Locale Discursul Prefectului Judeţului Dolj, Elena Costea, cu ocazia Zilei Drapelului Naţional
