Titus Corlăţean, ministrul Justiţiei, a venit la sedinţa PSD Dolj

Titus Corlăţean, ministrul Justiţiei, a venit la sedinţa PSD Dolj

377
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Şedinţă importantă PSD la care a participat şi ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean. Întâlnirea a avut loc în sala Filarmonicii ,,Oltenia”, şi i-a adus la un loc, alături de primarul Lia Olguţa Vasilescu şi preşedintele Consiliului Judeţean- Ion Prioteasa, pe toţi primarii şi viceprimarii social-democraţi din judeţul Dolj, dar şi o parte a Biroului Permanent Judeţean al PSD Dolj.

,,Mă bucur să văd o sală plină cu foarte mulţi prieteni, şi văd oameni care vor scoate la lumină acest judeţ sărăcit de vechea guvernare a PDL”, a declarat în deschidere Ion Prioteasa, preşedinte PSD Dolj, după care a ţinut să mulţumească tuturor pentru implicarea şi efortul depus în campania electorală: ,,Am avut un rezultat care ne plasează pe primele locuri pe ţară, asta dacă nu cumva organizaţia de Dolj este cea mai puternică din ţară.”.

Titus Corlăţean a salutat prezenţa la sedinţă şi a spus că ,,haina de ministru al Justiţiei am lăsat-o afară, vă vorbesc în calitate de vicepreşedinte al PSD. Alegerile locale au trecut şi cetăţenii care au învestit foarte multă încredere în USL şi aşteaptă rezultatele activităţii noastre. Trebuie să ne facem datoria faţă de comunităţile locale. Speranţa este spre mai bine pentru că lumea a votat schimbarea.” Ministrul i-a sfătuit pe cei prezenţi să nu plece în concedii pentru că urmează o perioadă foarte grea.

Claudia Răciulă



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.