Activităţi preventive ale poliţiştilor de la poliţia rutieră

Activităţi preventive ale poliţiştilor de la poliţia rutieră

296
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

În data de 17.07.2012, efectivele Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene au efectuat o acţiune pe principalele drumuri naţionale în scopul prevenirii şi combaterii nerespectării regulilor de circulaţie de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului rutier de mărfuri.
Au fost aplicate 41 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 17 transportatorilor de mărfuri, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la suma de 4280 lei.

Totodată, în cursul zilei de ieri, efectivele Biroului Rutier Craiova au organizat si executat o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere generate de traversarea neregulamentară a străzii de către pietoni.
Cu ocazia acţiunii, au fost controlate 98 de autovehicule şi au fost legitimate 154 de persoane, fiind constatate 94 de abateri de natură contravenţională, pentru care s-au aplicat amenzi în valoare totală de 5210 lei şi au fost reţinute 4 permise de conducere.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.