Cosmin Pîrvu, fiul interlopului „Caiac“ s-a urcat mort de beat la volan

Cosmin Pîrvu, fiul interlopului „Caiac“ s-a urcat mort de beat la volan

647
4
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Fiul interlopului „Caiac“ s-a urcat băut la volan, iar pe data de 22 aprilie a intrat cu bolidul în gardul din zona Parcului Tineretului. Cosmin Pîrvu a pierdut controlul volanului şi nu a mai putut evita accidentul.  

Raportul medico-legal care a ajuns pe ,asa anchetatorilor arată clar că fiul interlopului „Caiac“ avea o alcoolemie peste limita legală, atunci când a provocat accidentul.

„Şoferul emana miros de băuturi alcoolice motiv pentru care i s-a solicitat să fie testat cu aparatul alcooltest şi, întrucât a refuzat, a fost condus la unitatea medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei“, a spus Amelia Căprărin, purtătorul de cuvînt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, pe data de 22 aprilie.

Oamenii legii aşteaptă acum să primească şi rezultatele de de la Laboratorul de Analize Fizico-Chimice din cadrul IGPR din Bucureşti, pentru a vedea dacă tânărul a consumat şi droguri.

Cosmin Pîrvu zis şi „Coco“ este arestat preventin în acest moment într-un dosar vizând comercializarea de substanţe cu efecte psihoactive.

 



4 COMENTARII

  1. #1
    Newcomer
    Data de inscriere
     08-04-2011
    Mesaje
    11

    O zburatoare ramane zburatoare !

  2. #2
    Rocker
    Data de inscriere
     10-05-2010
    Locatie
     St. Mesmin
    Mesaje
    780

    Si intre zburatoare exista diferente: una e privighetoarea, alta cioara, alta vulturul si alta barza. Ca sa nu mai vorbesc de papagal.

    "Nu A®nA£elegi un lucru pe deplin decA¢t dacAƒ poA£i sAƒ i-l explici bunicii." <Albert Einstein>
  3. #3
    Addicted!
    Data de inscriere
     22-12-2007
    Locatie
     Niciodata Stabil
    Mesaje
    1560

    Va scapa repede ca toti de altfel se face zarva cateva luni dupa care apar altii si astora le da drumu

  4. #4
    Member
    Data de inscriere
     23-10-2008
    Mesaje
    181
    Citat Mesaj initiat de JamaiCatalin
    Va scapa repede ca toti de altfel se face zarva cateva luni dupa care apar altii si astora le da drumu

    e si el „fiu de tata”……

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.