Restructurarea camerelor agricole se amână

Restructurarea camerelor agricole se amână

364
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza
 Alegerile la camerele agricole, programate pentru acest an, în tandem cu un soi de restructurare a unităţilor de profil judeţene, nu vor mai avea loc, a declarat, luni, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa. Şeful CJ Dolj a susţinut amânarea în cadrul Uniunii Consiliilor Judeţene din România, idee agreată de premierul Victor ponta şi de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. “Urmează să fie stabilite în scris, printr-un act normativ, perioada şi condiţiile în care vor fi făcute aceste alegeri. Nu era tocmai oportun să fie alegeri în perioada actuală, pentru că cred că lumea s-a şi săturat de atâtea voturi! În plus, rămânea şi problema actualilor angajaţi ai camerelor agricole, care, potrivit legislaţiei actuale, ar fi trebuit să plece acasă. Propunerea mea, susţinută apoi şi de alţi colegi, a fost să amânăm acest proces pentru anul următor, până atunci poate se fac şi acele clarificări legislative cu privire la angajaţi”, a spus Ion Prioteasa.
Nouapresa


Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.