Aproape o treime din olteni sunt pensionari

Aproape o treime din olteni sunt pensionari

292
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Cu toate că numărul total al pensionarilor olteni este în scădere cu 3.458 de persoane faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011, cu 8.246 persoane mai mic faţă de anul 2010 şi cu 9.973 persoane mai scăzut faţă de anul 2009, această categorie socială continuă să fie cea mai numeroasă din Olt, reprezentând aproape o treime din numărul total al populaţiei judeţului. Din cei 123.430 de pensionari aflaţi la finalul lunii trecute în evidenţele Casei Judeţene de Pensii (CJP) Olt, 94.214 provin din sectorul de stat, iar 29.216 din sectorul agricol. Pe de altă parte, numărul salariaţilor din judeţul Olt a fost la finalul lunii septembrie de puţin peste 85.000 de persoane.


„Raportând numărul de pensionari aflaţi în plată la finele lunii septembrie a anilor 2009-2012, la numărul de contribuabili ai sistemului public de pensii, din aceeaşi perioadă, în judeţul Olt se constată existenţa unui raport de dependenţă al sistemului public de pensii în medie de 1,46 pensionari la un contribuabil”,
a precizat Silvia Drăghici, directorul CJP Olt.

Cauze care au dus la scăderea numărului de pensionari

Potrivit directorului CJP Olt, micşorarea numărului de pensionari de la 133.403 de persoane, câte erau înregistrate în evidenţele CJP Olt la finalul lunii septembrie 2009, la 123.430 de persoane, câte erau raportate în septembrie 2012, are la bază mai multe cauze de natură legislativă.


„Reducerea numărului de pensionari s-a datorat modificării vârstelor de pensionare, în sensul creşterii acestora în special în cazul femeilor, precum şi aplicării noului coeficient de penalizare, mult mai mare, în cazul înscrierii la pensia anticipată parţial. Scăderea numărului se explică şi prin implementarea unor criterii mult mai stricte de înscriere la pensia de invaliditate”,
a adăugat Silvia Drăghici.

Sursa: http://www.gazetanoua.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.