Pentru autorităţile doljene campania de împăduriri fuzionează cu cea electorală

Pentru autorităţile doljene campania de împăduriri fuzionează cu cea electorală

446
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Împădurirea terenurilor agricole nu s-a bucurat nici anul acesta de succes. În toată Oltenia doar 2 persoane au accesat Măsura 221, deşi ea se adresează inclusiv autorităţilor locale, şi pot fi împădurite terenurile care conţin soluri nisipoase şi/sau mobile, terenurile din luncile râurilor şi lunca Dunării, precum şi terenurile afectate de eroziune sau deşertificare, aşa cum sunt, de exemplu, în sudul judeţului Dolj. În schimb, campania electorală (care, oficial, nu a început) şi campania împăduririlor de toamnă se întrepătrund, cu măiestria politicienilor şi a autorităţilor care fac din plantatul copacilor un exerciţiu de imagine.  

Potrivit directorului Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) Craiova, Dorel Stăicuţ, în 2012 au fost deschide 4 sesiuni de depunere a proiectelor pe Măsura 221 „Prima împădurire a terenurilor agricole”, accesibilă prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), dar „Măsura nu s-a bucurat de succes, probabil pentru că este o măsură greoaie”. Acesta spune că doar două persoane au depus dosare pentru obţinerea de finanţare pentru împăduriri, însă pentru o suprafaţă foarte mică. „În Dolj nu am avut niciun proiect depus. În toată Oltenia, doar 2 persoane fizice au depus proiecte pe Măsura 221. Proiectele au fost eligibile şi urmează să fie finanţate”, a declarat şeful APDRP Craiova.

… Interesant este că, în prag de campanie electorală, mulţi se înghesuie să planteze copaci în lumina bliţurilor.

Potrivit Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), cu ajutorul acestei măsuri se pot împăduri toate terenurile agricole la nivelul întregii ţări, cu excepţia pajiştilor permanente neafectate de procese de degradare a solului. De altfel, se poate asigura şi împădurirea terenurile agricole din jurul oraşelor, cu condiţia respectării cerinţelor specifice ale acestei măsuri de finanţare.

Măsura 221 este destinată prevenirii pagubelor produse de factorii naturali dăunători, reducerii eroziunii solurilor, îmbunătăţirii capacităţii de retenţie a apei, creşterii calităţii aerului, producerii de biomasă, inclusiv masă lemnoasă de calitate, prin menţinerea sau, după caz, creşterea biodiversităţii.

Solicitanţii fondurilor nerambursabile pot fi persoanele fizice, inclusiv persoane fizice autorizate, persoanele juridice, grupurile sau asociaţiile de persoane fizice sau juridice, precum şi autorităţile publice locale deţinătoare de teren agricol.

Prin această măsură se pot acorda trei tipuri de plăţi: o primă pentru lucrările de înfiinţare, o primă anuală pentru lucrările de întreţinere a plantaţiei pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul înfiinţării plantaţiei forestiere şi o primă compensatorie fixă anuală pe hectar, pentru pierderea de venit ca urmare a împăduririi, pe o perioadă de 15 ani, începând cu anul înfiinţării plantaţiei. În cazul primei pentru  lucrările de înfiinţare a plantaţiilor forestiere, costurile standard pentru înfiinţarea plantaţiilor forestiere sunt diferenţiate pe zone geografice.

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.