Afară e ger de crapă pietrele, dar „nevroticii” nu se dau bătuţi. Revin în pieţe, seară de seară, şi nu spun lucruri trăsnite, cum încearcă să acrediteze unii pro-băsişti, ci adevăruri dure, neiertătoare, născute din suferinţă şi disperare. Ei acuză aroganţa celor de la putere, nesimţirea, lăcomia sistemului corupt şi abuziv instituit, în ultimii ani, de Traian Băsescu. E deja a 16-a zi de când manifestanţii rezistă intemperiilor şi stau înfipţi ca un spin pe retina îmbuibaţilor actualei administraţii. Chiar dacă, fie pe reţelele de socializare, fie prin foile cotroceniste, lideri şi fani portocalii tot comentează că indignaţii sunt prea puţin reprezentativi sub aspect numeric, în raport cu populaţia „înţeleptă” care stă acasă, faptul că îndârjirea din stradă persistă, şi pe ploaie, şi pe viscol, arată că ocârmuirea are o problemă, şi încă una foarte serioasă: cei de acasă, din faţa televizoarelor, România profundă şi nemulţumită, „ţin”, ca să zicem aşa, cu pieţarii; divorţul populaţiei nemulţumite faţă de şleahta de impostori şi profitori ieşită din drojdia revoluţiei şi care s-a îmbogăţit peste noapte prin devalizarea patrimoniului naţional e total. Faptul că „piaţa” vrea să-şi păstreze mesajul neatins de ingerinţele politicienilor spune limpede acest lucru. Că direcţia revendicărilor vizează în primul rând regimul Băsescu şi oligarhia PDL-istă, asta se întâmplă pentru că băsiştii sunt acum la „butoane”, ridicând abuzul şi hoţia pe culmi nemaiatinse.
Poate că astăzi protestatarii sunt puţini, alcătuiesc o lume „pestriţă”, poate că revendicările lor sunt „inepte”, nu s-au cristalizat într-un program coerent. Lumea românească, dezamăgită de ceea ce se întâmplă cu ţara, consonează cu revendicările „puţinilor” ieşiţi în stradă. Românii ştiu că guvernul şi regimul rezistă şi îşi fac de cap la adăpostul unei majorităţi parlamentare susţinute de traseişti şi de un partid etnic, specializat în alba-neagra cu cine e la putere. Va veni însă primăvara şi, cu siguranţă, că numărul celor care vor contesta în stradă guvernul şi preşedinţia va spori în progresie geometrică. Uns cu toate alifiile, învechit în multe şi… meschine potlogării politico-electorale, dl Băsescu e primul dintre portocaliii care începe să priceapă că vin vremuri tot mai grele pentru stăpânire. Într-un an electoral, ca 2012, revolta „ciumpalacilor” va să aducă schimbări imprevizibile şi radicale, care de-acum încolo îl vor pune pe oricare veleitar cu ambiţii politice şi cu apucături de şmecher în căţărarea pe scara socială, să se gândească de două ori dacă e bine sau nu să-i mai considere pe români un popor de fraieri şi de proşti, uşor de aburit şi de guvernat.
Sub presiunea străzii, marinarul a fost pus în situaţia să renunţe public la făcătura controcenistă, numită Legea Sănătăţii. Strada a cauzat amânarea taxei auto. Cu gândul la „gălăgioşii” din piaţă, Curtea Constituţională respinge comasarea alegerilor, iar preşedintele trebuie să admită că alegerile vor fi separate. În fine, tot dumnealui concede că s-a pierdut încrederea poporului şi că politicienii trebuie să plătească. Cine urmează la plată? Răspunsul e în revendicările „ciumpalacilor”, iar sensul profund al cerinţelor lor vizează naşterea unui nou mod de a face politică şi a unei clase politice, total diferită de emanaţii de până acum.
