Bilanţ ISU Dolj: 5.188 acţiuni de intervenţie, în 2012

Bilanţ ISU Dolj: 5.188 acţiuni de intervenţie, în 2012

832
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

În anul 2012 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj a gestionat  5188 acţiuni de intervenţie şi răspuns la solicitările cetăţenilor şi producerea unor situaţii de urgenţă, în medie 14 pe zi, comparativ cu anul 2011 numărul acestora a crescut cu 56%, în special ca urmare a creşterii solicitărilor de răspuns pentru acordarea prim-ajutorului medical calificat, precum şi a incendiilor de vegetaţie uscată.

Din totalul situaţiilor de urgenţă 46% s-au produs în mediul urban, cele mai multe înregistrându-se în: Craiova (415), Băileşti (70), Calafat (60), Filiaşi (50) şi Dăbuleni (45).

Pe tipuri, urgenţele se prezintă astfel: 471 incendii, 853 incendii de vegetaţie uscată, 111 intervenţii pe linie de protecţie civilă şi dezastre, 19 salvări animale, 33 intervenţii pentru asistenţa persoanelor, 2 intervenţii pentru protecţia mediului, 20 alte intervenţii (căutare persoane înecate, decolmatare fântâni, degajat roiuri de albine) şi 3679 intervenţii S.M.U.R.D.

Situaţia incendiilor în funcţie de obiectivul afectat este prezentată în cele ce urmează: 66.8% incendii la case de locuit, 9.7% incendii la mijloacele de transport, 3% incendii în blocuri de locuit şi 20.5% alte obiective (construcţii, depozite, păduri, culturi agricole).

Un aspect deloc de neglijat îl reprezintă incendiile de vegetaţie uscată care cresc de la an la an (853 în 2012 faţă de 543 în 2011), acest tip de intervenţie reprezentând 57% din totalul intervenţiilor inspectoratului (mai puţin intervenţiile S.M.U.R.D.).

Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare a intervenit, în medie, la 10 cazuri pe zi, fiind asistate 4003 persoane, dintre care 3441 adulţi şi 562 copii. Faţă de anul2011, a crescut atât numărul cazurilor de urgenţă la care au participat echipajele S.M.U.R.D. (cu 83,7%), cât şi numărul persoanelor asistate (cu 92,17%) .

Din cele 3679 intervenţii peste 97% reprezintă asistenţă medicală de urgenţă, astfel: 1832 diverse medicale (chirurgie, afecţiuni medicale, neurologice, oftalmologice), 606 traumatisme, 301 prim ajutor la accidente rutiere, 299 afecţiuni cardiace, 192 transport interclinic, 127 intoxicaţii, 97 stop cardiorespirator neresuscitat, 66 găsiţi decedaţi, 30 stop cardiorespirator resuscitat, 15 arsuri, 6 prim ajutor la accidente feroviare.

Cele 111 intervenţii la acţiunile de protecţie civilă şi dezastre au constat în: 18% misiuni pirotehnice (20 intervenţii), 8 % acţiuni pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor şi fenomenelor meteorologice periculoase (9 intervenţii), 63% acţiuni asigurare măsuri specifice de apărare împotriva incendiilor pe timpul evenimentelor publice de amploare (70 intervenţii), 11% acţiuni pentru sprijin tehnic de protecţie (supravegherea conductelor de gaze fisurate, a scurgerilor de combustibili, a substanţelor periculoase ce pot genera evenimente – 12 intervenţii).

În anul 2012  Inspecţia de Prevenire a executat 2562 controale din care: 14 la societăţi de proiectare, 346 investiţii, 808 la operatori economici, 11 la operatori economici cu risc major în care sunt implicate substanţe periculoase, 1240 la instituţii publice, 5 la construcţii hidrotehnice şi 138 la unităţi administrativ teritoriale. Comparativ cu anul 2011, numărul controalelor efectuate a scăzut cu 16,6%.

Pe timpul controalelor au fost depistate 8381 încălcări ale prevederilor legale în domeniul situaţiilor de urgenţă, din care 2423 au fost remediate pe timpul controalelor. Au fost aplicate 680 amenzi contravenţionale şi 2469 avertismente.

 

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.