„Şcoală după şcoală” cu sprijinul Petrom, în comuna Icoana

„Şcoală după şcoală” cu sprijinul Petrom, în comuna Icoana

328
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Derulat în parteneriat cu Petrom şi Primăria Icoana, proiectul de care se vor bucura elevii şcolii din Icoana începând cu anul şcolar următor are drept scop sprijinirea familiilor nevoiaşe din localitate şi creşterea performanţelor şcolare.

„Programul «Şcoală după şcoală», ce va fi implementat pentru beneficiul a 30 de elevi din ciclul primar, se va desfăşura cu sprijinul companiei Petrom, care va contribui cu suma de 20.000 de euro. Cu aceste fonduri vor fi amenajate două săli după standarde moderne, cu dotări de ultimă generaţie. Aici, cele două grupe de elevi care se vor forma ulterior vor putea să-şi facă temele şi să aprofundeze cunoştinţele acumulate în timpul orelor de curs. De asemenea, se va pune accentul pe învăţarea unei limbi străine, iar copiii vor beneficia de o masă pe zi. Aceste activităţi se vor desfăşura de luni până vineri şi se vor întinde pe durata a patru ore”, a explicat Ioan Miu, directorul Şcolii cu clasele I-VIII din Icoana.

Primăria va asigura plata profesorilor

Dacă de amenajarea sălilor de curs şi de asigurarea mesei zilnice se va ocupa compania Petrom, plata profesorilor şi aranjarea unei săli de mese vor fi asigurate de Primăria Icoana.


„Primăria ne-a asigurat că se va alătura proiectului şi va contribui cu fonduri pentru transformarea unei săli de clasă într-una de mese, precum şi pentru a plăti profesorii care vor rămâne după ore pentru a derula activităţi în cadrul proiectului «Şcoală după şcoală». Sperăm că totul va merge conform planului şi rezultatele vor fi bune, că se vor observa îmbunătăţiri în comportamentul şi educaţia elevilor. Dacă vom constata că este benefic, vom continua acest proiect şi în anii următori”,
a precizat Ioan Miu.


Învăţământul în Icoana: elevi puţini, rezultate bune

În comuna Icoana funcţionează trei şcoli: două cu clasele I-IV, în satele Ursoaia şi Floru, şi o şcoală cu clasele I-VIII în satul Icoana. De asemenea, în comună există trei grădiniţe cu program normal. În ceea ce priveşte numărul elevilor, directorul spune că numărul acestora este destul de redus, dar copiii au note mari şi sunt prezenţi în numeroase competiţii judeţene şi naţionale.

„În comună sunt destul de puţini copii, fapt pentru care suntem nevoiţi să folosim sistemul de învăţământ simultan: clasa I cu clasa a III-a formează o clasă, clasa pregătitoare şi clasa a II-a altă clasă, dar celelalte sunt de sine stătătoare. Cei mai mulţi copii sunt în clasa a IV-a şi a VIII-a, unde sunt înscrişi câte 20 de elevi. În ciuda faptului că avem puţini elevi, ne mândrim cu rezultate foarte bune la examenele naţionale şi am avut în fiecare an elevi care au obţinut note bune la diverse concursuri şi la olimpiade. Din punct de vedere al cadrelor didactice, toţi învăţătorii şi educatorii sunt titulari, iar majoritatea profesorilor sunt de asemenea titulari”, a adăugat directorul şcolii din Icoana.

Sursa: http://www.gazetanoua.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.