Iulian Siclitaru, vinovat de moartea lui Andrei Dragomir şi Cosmin Băbălău, condamnat...

Iulian Siclitaru, vinovat de moartea lui Andrei Dragomir şi Cosmin Băbălău, condamnat la 4 ANI DE ÎNCHISOARE

1.692
3
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Iulian Siclitaru, cercetat pentru ucidere din culpă şi fugă de la locul faptei, după ce i-a omorât pe Cosmin Băbălău şi Andrei Dragomir pe o trecere de pietoni din Craiova la sfârşitul lunii martie a acestui an, şi-a aflat, astăzi, sentinţa, după ce Instanţa a amânat soluţionarea cazului pentru ziua de miercuri, 17 iulie. Condamnarea este de 4 ani de închisoare cu executare, însă sentinţa poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Craiova.Totodată, magistraţii l-au obligat la plata a 3.000 de lei cheltuieli judiciare, pe care le va plăti Carpatica SA.  De asemenea, Carpatica Asig trebuie să achite rudelor victimelor aproape 300.000 de euro şi puţin peste 30.000 de lei drept despăgubiri morale şi daune materiale.

Avocatul rudelor celor doi tineri ucişi a soliciat pedeapsa maximă prevăzută de lege, dar şi compensaţii financiare de peste opt milioane de euro, la termenul de judecată pe care Florin Siclitaru l-a avut pe 12 iulie a.c., la Judecătoria Craiova, dată la care ar fi trebuit să-şi afle sentinţa. Şi procurorul a cerut maximum de pedeapsă pentru cele două infracţiuni comise de Siclitaru, ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Avocaţii inculpatului au încercat să compare accidentul lui Siclitaru cu cele comise de Şerban Huidu sau Carmen Păunescu, motivând, de asemenea, instanţei, că autorul “este tânăr”, şi cerând astfel clemenţă şi o pedeapsă de trei ani. În replică, avocatul rudelor lui Andrei şi Cosmin a precizat că Siclitaru are la activ şase infracţiuni comise şi că nicio pedeapsă conformă cu legea nu este îndeajuns.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au stabilit că era drogat şi conducea cu viteză excesivă când i-a spulberat pe cei doi tineri, care traversau regulamentar strada, în dimineaţa zilei de 31 martie 2013. Apoi a fugit imediat, în loc să sune la 112. Soferul a fost prins abia seara, după ce poliţiştii au făcut filtre în tot oraşul. După o noapte de audieri, a recunoscut că el era la volan.

Adus în faţa magistraţilor, la sfârşitul lunii mai, Iulian Siclitaru le-a cerut acestora să-l elibereze. El a solicitat instanţei înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea Craiova, dar instanţa i-a respins cererea, ca neîntemeiată. Nemulţumit, vinovatul de moartea celor doi tineri, a făcut recurs.

Iulian Siclitaru are 24 de ani şi provine dintr-o familie înstărită din Craiova. La fel ca unchiul său, şi tatăl are afaceri în domeniul imobiliar şi este patronul unui restaurant.

Reamintim că procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au reţinut în rechizitoriu că „în noaptea de 30/31 martie 2013, ora 04.50, în timp ce inculpatul se deplasa, la volanul autoturismului Mercedes Benz pe Calea Bucureşti din municipiu, dinspre centru către Aeroport, în zona clubului Krypton, cu viteză excesivă şi fără să acorde prioritate de trecere, a accidentat mortal doi tineri, apoi a părăsit locul faptei. În urma expertizei efectuată în cauză, s-a stabilit că avea o viteză de deplasare de 125 km/h„. Ulterior, testul efectuat de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” a ieşit pozitiv la Tetrahidrocanabinolul (THC), care este derivat benzo-piranic, substanţa activă principală din canabis, întâlnit şi în haşiş şi marihuana.



3 COMENTARII

  1. #1
    0-day Member
    Data de inscriere
     08-11-2012
    Mesaje
    4

    doar 4 ani???????? de ce nu 20? ce justitie de kkt avem in ro. asta se dovedeste ca in romania cu bani poti cumpara orice,chiar si vietile a 2 tineri..

  2. #2
    Newcomer
    Data de inscriere
     16-02-2011
    Locatie
     Craiova, Rovine
    Mesaje
    49

    Stiam ca firmele de asigurari nu platesc despagubiri daca cel care conduce un autovehicul este sub influenta bauturilor alcoolice, dar el era drogat, deci si mai rau. De ce plateste Carpatica?

  3. #3
    De-al casei
    Data de inscriere
     02-04-2013
    Mesaje
    339

    Acolo o avea unchiu banetu

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.