Suspiciune de mită printre „Scorpionii Roşii” din Craiova

Suspiciune de mită printre „Scorpionii Roşii” din Craiova

842
13
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(2 voturi, media: 5,00)

Ministerul Apărării a deschis o anchetă la Craiova, după ce au apărut mai multe informaţii potrivit cărora unii dintre militarii de la Batalionului 26 Infanterie, cunoscuţi ca  „Scorpionii Rosii”, ar fi dat mită pentru a fi trecuţi pe listele de plecare în teatrele de operaţiuni.

În acest caz, Corpul de control al ministrului Apărării, Mircea Duşă, se află la Craiova pentru cercetări.

La Ministerul Apărării Naţionale au fost înregistrate şapte sesizări din partea angajaţilor de la Batalionului 26 Infanterie, prin care ei sesizau că au fost şterşi de pe liste, deşi anterior ar fi fost anunţaţi că vor pleca în operaţiuni.

„Atenţiile” militarilor, pentru a se regăsi pe listele cu pricina, ar fi ajuns la responsabilii cu trierea „scorpionilor”. „Bătălia” pentru un loc în teatrele de operaţiuni este pusă pe seama compensaţiilor financiare primite de militarii care se află în zonele de război.

„Există câteva sesizări trimise la Statul Major General legat de faptul că unii militari care au fost selectaţi pentru Afganistan au fost selectaţi pe alte criterii decât obiective. Eu vreau să vă precizez că există nişte standarde foarte serioase legate de această selecţie şi faptul că atunci când se pleacă în Afganistan nu se face selecţie pentru 500 de oameni, ci se face numai pentru posturile care nu sunt ocupate în acele structuri. Noi avem batalion, este un batalion operaţional, care se instruieşte pentru misiuni de luptă în afara teritoriului naţional şi se completează doar acele funcţii care sunt neîncadrate. Sigur, dacă sunt asemenea aspecte, este Corpul de control de la Statul Major al Forţelor Terestre şi cei de la divizie”, a spus Duşa, astăzi, prezent la Craiova.



13 COMENTARII

  1. #1
    Oldtimer
    Data de inscriere
     02-05-2013
    Locatie
     craiova
    Mesaje
    1086

    Daca sa ajuns si la asa ceva sa mituesti….nu degeaba suntem printre tarile fruntase la inpins spaga.

  2. #2
    Newcomer
    Data de inscriere
     24-08-2007
    Mesaje
    15

    se practica asta de foarte mult timp si nimeni si nimic nu o sa schimbe acest obicei …

  3. #3
    Newcomer
    Data de inscriere
     18-02-2013
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    24

    Acum s-au trezit si rahatii aia sa faca ancheta?Se da mita la fiecare plecare in misiune.Stiu caz concret de militari cu vechime,carora le-au luat fata unii care habar nu au nici macar sa salute sau sa se prezinte,pentru ca au dat bani si au plecat in teatrele de operatii.

    Tel:0760400930 / 0755238993Im:metaxa.cars@yahoo.com
  4. #4
    Junior
    Data de inscriere
     04-05-2009
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    71

    au descoperit si ei apa calda…

  5. #5
    Member
    Data de inscriere
     07-01-2008
    Locatie
     cv9
    Mesaje
    155

    tocmai la ultima misiune a lor se gasira sa faca ancheta. pana acum s-au facut ca ploua….

  6. #6
    Oldtimer
    Data de inscriere
     15-11-2009
    Locatie
     bals
    Mesaje
    1185

    si se vaita ca ii ia cu forta in misiuni.de ce mai da mita atunci?pacat ca pateaza imaginea altora care muncesc si au pus suflet pt armata

  7. #7
    Newcomer
    Data de inscriere
     25-10-2008
    Mesaje
    23

    tocmai.. au ramas cativa pe langa.. si s-au suparat ).

  8. #8
    Senior Member
    Data de inscriere
     16-11-2012
    Locatie
     Somewhere on Earth
    Mesaje
    540

    Nimic nou pentru Romania. Era culmea sa nu se ia mita, tocmai aici si pentru asa ceva.
    Si cum naiba au gasit-o, tocmai acum cand a venit in ,,vizita de lucru”, tov. Dusa.

    "Nu sunt destept,dar cand privesc in jur prind curaj."Ion Creanga"Niciodata nu este mai injosita specia umana decat atunci cand ignoranta este inarmata cu puterea."Voltaire"Somnul ratiunii naste monstri."Goya"Un popor de oi naste un guve de lupi." Edward R. Morrow
  9. #9
    Oldtimer
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    1430

    Dusa asta este un incompetent !!!

  10. #10
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     18-09-2008
    Locatie
     Orasul Leilor,Craiova
    Mesaje
    675

    Nu ma mira la cate familii intregi sunt pe acolo,eram surprins daca nu se dadea mita

  11. #11
    Oldtimer
    Data de inscriere
     23-01-2006
    Mesaje
    1428

    traim in romania,e normal

  12. #12
    Oldtimer
    Data de inscriere
     15-11-2009
    Locatie
     bals
    Mesaje
    1212

    si ce a constata cel cu” cadavrele neinsufletite”?

  13. #13
    Junior
    Data de inscriere
     09-12-2006
    Mesaje
    77

    Am o intrebare: daca exista suspiciuni de MITĂ, de ce nu anchetează DNA-ul, că e tocmai treaba lor? Ce caută să anchetze corpul de control al lui Dușa? Nu cumva tocmai ca să nu decopere NIMIC?
    Toată lumea știe că șpaga se ia „de jos” și se trimite o parte „în sus”, la cei care ar trebui să te controleze, tocmai ca să închidă ochii. Așa că sunt convins că nu vor constata decât că „nu se confirmă aspectele sesizate”.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.