Retailerul deţine în prezent o reţea de 174 de magazine şi oferă locuri de muncă în judeţele Ilfov, Prahova, Dolj şi Mureş, potrivit anunţurilor postate pe portalurile joburi şi pe site-ul propriu.
Compania oferă un pachet salarial atractiv şi peste medie, instruire sistematică şi practică, un mediu de lucru „plăcut, modern şi dinamic”, precum şi posibilitatea de dezvoltare profesională, potrivit anunţurilor făcute publice.
Salariile oferite de Lidl diferă în funcţie de regiunea ţării, de perioada anului, de experienţa fiecărui salariat şi de vechimea în cadrul companiei. Potrivit unor surse din piaţă citate de Ziarul Financiar,salariile de început sunt de 800-1000 de lei net. Conform Lidl, un lucrător comercial poate ajunge la un salariu brut de 2.600 de lei pe luna.
Cât despre profilul candidaţilor căutaţi, retailerul precizează că aceştia trebuie dea dovadă de „amabilitate şi orientare către clienţi”, de „capacitatea de a lucra cu plăcere într-o echipă”, dar şi de „punctualitate şi rezistenţă la stres”. Studiile superioare şi experineţa în domeniu reprezintă avatanje pentru posturile cu responsabilităţi mai mari.
Sursa: zf.ro