Consilierii municipali au aprobat azi proiectul de hotărâre prin care Sala Polivaalentă revine în grija Consiliului Local Municipal Craiova. Timp de opt ani, clădirea s-a aflat în administrarea Companiei Naţionale de Investiţii. Costurile lucrărilor de reabilitare şi modernizare s-au ridicat la aproximativ 800 miliarde de lei vechi.
Totodată, astăzi a fost aprobat şi contractul de asociere cu firma Luxury Events, cea care organizează spectacolul de inaugurare a Sălii Polivalente. Potrivit primarului Craiovei, costurile cu evenimentul care va marca redeschiderea Sălii – Gala Superkombat “Final Elimination” – se ridică la 500.000 de euro, contribuţia Consiliului Local fiind de 10% din sumă.
Olguţa Vasilescu: “Craiova, capitala mondială a K1”
“Suntem, pentru o zi, capitala mondială a K1. Suntem pe axa Tokyo-Madrin-New-York.Craiova. Ca şi mediatizare, Craiova nu putea avea parte de ceva mai bun”, a declarat Olguţa vasilescu, în cadrul şedinţei extraordinare a CLM Craiova de astăzi.
Sala Polivalentă din Craiova se redeschide, mâine, publicului, cu Gala Superkombat “Final Elimination”.