O parte a suporterilor Universităţii i-au trimis o scrisoare premierului României pentru a se plânge de abuzurile comise de FRF.
Susţinătorii echipei alb-albastre au depus astăzi, la Registratura Guvernului, o scrisoare către prim-ministrul Victor Ponta, în care îi solicită să intervinză în cazul Universităţii Craiova. „(…) Vă invităm să fiţi de partea noastră. Deşi suporterii sunt blamaţi, ştim că în România este democraţie şi puterile de stat sunt separate, dar într-un astfel de stat de drept legile sunt respectate şi infractorii ajung la penitenciar.(…)” – au transmis premierului fanii Ştiinţei. Scrisoare este semnată de „Peluza Sud”, Asociaţia Supoterilor Olteni, Asociaţia Suporterilor Universităţii Craiova din Bucureşti, Fan Club „Utopia” – fani ai Craiovei din Târgu Jiu şi Fan Club „Blue Angels” – susţinători ai Ştiinţei din judeţele Vâlcea şi Sibiu.
Radu Ştefan