Calafat: Femeie cercetată penal pentru că a mințit în declarație că nu...

Calafat: Femeie cercetată penal pentru că a mințit în declarație că nu a intrat în contact cu persoane posibil infectate cu Covid-19

3.286
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

O femeie de 37 de ani este cercetată pentru fals în declarații, după ce a ajuns la spital cu copilul său, pentru un consult medical, iar autoritățile au aflat că aceasta intrase în contact cu alte persoane aflate în izolare, deși în chestionarul completat pentru prevenirea riscului de îmbolnăvire ar fi declarat contrariul.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal în care desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, după ce au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la spitalul din Calafat, s-a prezentat o femeie, de 37 de ani, din localitate, împreună cu un copil, pentru ca acesta să fie examinat din punct de vedere medical.

Femeia ar fi completat un chestionar pentru evaluarea riscului de îmbolnăvire cu COVID-19, precizând că nu ar fi intrat în contact cu persoane care ar putea fi infectate.

Poliţiştii au stabilit, însă, în urma verificărilor, că aceasta locuieşte împreună cu mai multe persoane, faţă de care fusese dispusă măsura izolării la domiciliu.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.