Spitalul Județean de Urgență din Craiova pare a fi locul unde nimic rău nu se petrece, sau dacă se întâmplă câte ceva, totul este o glumă. O spun cei de acolo. Ultima situație, cazul liftierei care ar fi cerut din cadourile pe care un grup de tineri le ducea copiilor bolnavi de cancer, aduce din nou în atenție comportamentul majorității personalului acestui spital.
Mi s-a reproșat, nu de puține ori, că sunt interesată de soarta spitalului doar când ceva rău se întâmplă sau când nu am ce să scriu. Fals. Partea mai nasoală este că acolo lucrurile se întâmplă după bunul plac al angajaților, indiferent că vorbim despre personal medical sau auxiliar. Lucrurile se petrec, din păcate, ca acum 40 50 de ani, cum spunea, azi, managerul. Spunea că nu ar vrea să se întâmple așa.
Cei de la pază, despre a căror soartă așteptăm informații în ianuarie, contractul cu actuala firmă expirând la finele acestei luni, nu știu cum să-și umfle mai mult gegicile, acum că-i iarnă, iar vara, tricourile. După două trei fâstâceli, dacă vorbim despre tinere domnișoare sau după ce în buzunar le este vârâtă bancnota de 10 lei, programul de vizită nu mai contează. În schimb, dacă trebuie să duci unui pacient medicamente, că da încă duci medicamente cumpărate, și dacă nu ai bani să le dai domnilor…cu un ton ridicat, te-au rezolvat. Urmează explicații din partea ta, cum că spitalul nu are medicamente, cum că acel pacient te așteaptă cu un calmant, cum că îl poate suna pe medic să se convingă și abia apoi, dacă ai noroc, mergi să îți rezolvi problema. Câți oare, în afară de tine, sunt pe secții, în saloane, în acel moment?! Aș înțelege respectarea programului dacă regula s-ar aplica pentru toți. Și dacă spitalul ar avea medicamente și materiale necesare.
Despre liftiere…știam că nu reprezintă angajatul model. Și știu și ele cum stă treaba cu „cinci lei și te duc la ce etaj vrei”. Cam așa. Dar de aici, chiar dacă a fost doar o glumă, până la a cere pachete pe care tinerii le duceau, luni, la acei copii bolnavi de cancer, este prea mult. Poate că doamna o mai fi glumit și cu alte ocazii și s-o fi prins gluma. Iată că, de această dată, gluma n-a fost înțeleasă. Și nici nu s-a prins.
Urcând treapta, ajungem la asistente și medici. Alte posturi, alte responsabilități, comportament asemănător. Cei mai mulți sunt mai mereu nervoși, mai mereu cu replică pentru fiecare aparținător, care da, este firesc să se intereseze de soarta pacientului și de ce să nu o spunem, mai mereu interesați de cum le șade buzunarul…tură de tură. Și nu, nu este cazul să mă contraziceți pentru că nu trăiesc în alt mediu și pentru că, nu de puține ori, am fost aparținător și pacient.
Revenind la cazul liftierei, că de aici am pornit, mi-am amintit de toate aceste situații pe care le trăiești în acest spital. Și mi-am adus aminte că un fost manager îmi spunea că dacă „la pereți și mobilă mai poți interveni”, este foarte greu să o faci în ceea ce privește atitudinea personalului acestui spital. Nu trebuie generalizat, vor spune mulți. Majoritatea este, însă, cum nu ar trebui să fie și asta mai pune o pată acestui spital.
Raspunde cu citat
