DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Consiliul Județean Dolj anunță că pune la dispoziție 32 de locuri de cazare pentru persoanele care au suferit pierderi în urma incendiului puternic din această dimineață, care a avut loc în cartierul Craiovița Nouă.

20 de locuri sunt disponibile într-o clădire a Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Sfântul Vasile” din Craiova, complet echipată și dotată, și alte 12 locuri de cazare sunt puse la dispoziție de Direcția Generală de Asistență Socială Dolj, în două centre, aflate în cartierul Craiovița Nouă.

„Venim astfel în întâmpinarea autorităților care gestionează efectele acestui eveniment și asigurăm găzduirea celor care au avut locuințele afectate de foc, sens în care la dispoziția tuturor persoanelor interesate se află numărul de telefon 0251.414.424”, anunță CJ Dolj.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.