DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 1,00)

Opt persoane au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT Craiova într-un dosar privind camătă, șantaj, trafic de persoane, proxenetism, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu.

Potrivit anchetatorilor, începând cu luna noiembrie 2016, inculpații au inițiat și constituit un grup infracțional organizat al cărui scop a fost obținerea unor venituri ilicite din săvârșirea infracțiunilor de camătă și șantaj.

Membrii acestei grupări acționau concertat în scopul obținerii de profituri ilicite, prin împrumutarea unor sume de bani către diferite persoane, percepând o dobândă de 20% lunar.

În cazul în care persoanele vătămate întârziau să plătească sau din alte motive nu aveau posibilitatea să achite dobânzile datorate la data stabilită, membrii grupării recurgeau la amenințări și șantaj pentru a le recupera și percepeau, pe lângă dobândă, alte sume în plus (”întârzieri/penalizări”), sume care erau calculate în procente sau sume fixe pentru fiecare zi de întârziere a plății dobânzii.

„De asemenea, în perioada octombrie – decembrie 2020, o parte dintre suspecți au constrâns o persoană vătămată, prin acte de violență fizică și amenințare, să practice prostituția într-o locație situată pe raza municipiului Pitești, beneficiind în totalitate de sumele de bani obținute de către aceasta”, arată procurorii DIICOT.

În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Dolj.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.