DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Parcul Corniţoiu din Craiova nu va deveni o zonă de distracţii, de mari dimensiuni, așa cum își propusese fosta administrație locală și cum chiar primarul orașului, Olguța Vasilescu, îl prezenta în timpul campaniei electorale. 

Subiectul a fost readus în discuție, la ședința ordinară a Consiliului Local Craiova de astăzi, când consilierul liberal Marian Vasile a reformulat ideea construirii în zonă a unor mini terenuri de sport.

„Pe acel teren unde vor fi spații verzi, pot să fie amenajate mini terenuri de tenis, de fotbal, de baschet. Cetăţenii au nevoie de mişcare, de locuri în aer liber. Să studiați legea și să vedeți că putem face și terenuri de sport”, a spus liberalul.

În replică, primarul Lia Olguța Vasilescu, a explicat că a fost găsită o altă soluție, de amenajare a unor parcuri tematice, iar finanțarea va fi din fonduri europene.

Pentru sport, a spus Vasilescu, locuitorii din zonă vor avea la dispoziție terenurile care se vor amenaja în curtea școlilor din cartier.

„Este deja un studiu de fezabilitate pentru zona respectivă și, așa cum am mai spus, vom avea parcuri tematice. Nu mai avem cum să intervenim având acel studiu de fezabilitate. Nu am nevoie de lecții. Iubitorii de sport vor putea face mișcare pe acele terenuri care vor fi amenajate în incinta unităților de învățământ”, a explicat Vasilescu.

Perimetrul respectiv este un teren viran insalubru, locuitorii din zonă semnalând de foarte multe ori situația din cartier.

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.