Cu o alcoolemie de 1.15 mg/l alcool pur în aerul expirat, a...

Cu o alcoolemie de 1.15 mg/l alcool pur în aerul expirat, a făcut accident în localitatea Poiana Mare

3.162
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Ieri, la ora 14.25, polițiști din cadrul Secției nr.10 Poliție Rurală Poiana Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 55 A, în localitatea Poiana Mare.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că un bărbat, de 41 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mătăsari, la intersecția cu DN 55 A, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat de 66 de ani, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului, au rezultat doar pagube materiale, bărbatul de 41 de ani părăsind locul accidentului, fiind ulterior găsit de către polițiști.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru bărbatul de 66 de ani, în cazul celui de 41 de ani, rezultatul fiind 1.15 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, s-a constatat faptul că acesta din urmă nu are permis de conducere valabil pentru nicio categorie de autovehicule.

„În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, arată IPJ Dolj.



1 COMENTARIU

  1. #1

    Mesaje

    […]  » Citește mai mult… […]

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.