DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Lucrările de reparații au avansat și fațadele au prins contur la Institutul de Medicină Legală din Craiova, anunță marți președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile. 

Corpul de clădire care va servi drept registratură și casierie a fost deja finalizat.

Au fost refăcute tencuielile, au fost schimbate elementele de tâmplărie și s-a reparat acoperișul.

În interior, au fost înlocuite instalațiile sanitare și electrice, au fost refăcute tencuielile și podelele.

„O parte din fațada clădirii principale a fost deja reparată, iar în perioada următoare vor începe și lucrările la acoperiș. Tâmplăria nouă a fost deja montată în tot acest corp de clădire, iar lucrările se concentrează acum in interior. Instalațiile sanitare și electrice sunt înlocuite, pereții și tavanele sunt reparate, iar pardoselile sunt refăcute”, a scris Cosmin Vasile pe Facebook.

Clădirile în care funcționează Institutul de Medicină Legală Craiova se aflau într-o stare deplorabilă. Au intrat în reabilitare la începutul acestui an, investiția fiind de aproximativ 500.000 de euro.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.