DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

71 de femei din județul Dolj aflate în situații de risc, care devin mame, beneficiază de un sprijin financiar, constând în tichete sociale în valoare de câte 2.000 lei/ nou-născut, fiind beneficiarele unui program susţinut din fonduri europene. 

Prin acest program se acoperă achiziția de alimente, scutece, îmbrăcăminte sau articole sanitare și medicale pentru mamă și copil.

În județul Dolj sunt 71 de destinatari finali, care vor beneficia de acest sprijin financiar.

„În conformitate cu prevederile OUG nr.113/2022, sunt considerate eligibile şi pot beneficia, la cerere, de tichetele sociale pe suport electronic, mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului, şi care se află într-una din situaţiile de mai jos:

  1. Mamele cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare – 32 de destinatari finali;
  2. Mamele care fac parte din familii beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – 20 de destinatari finali;
  3. Mamele cu dizabilităţi- niciun destinatar final;
  4. Mamele aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, ale violenţei domestice, persoane dependente şi/sau care se află  în situaţii deosebite de vulnerabilitate – 7 destinatari finali;
  5. Mame care nu deţin acte de identitate şi care, din acest motiv, nu pot beneficia de drepturile civile – niciun destinatar final;
  6. Mamele minore – 12 destinatari finali;
  7. Mamele cetăţeni străini sau apatrizi proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina – niciun destinatar final”, arată Prefectura Dolj într-un comunicat de presă.

 

 

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.