DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Examenul național de Bacalaureat, sesiunea de toamnă, va începe marți, 16 august, cu proba scrisă Ea) – Limba și literatura română la care sunt așteptați 430 candidați.

Miercuri, se va desfășura proba obligatorie a profilului (579 candidați), iar joi, 18 august, va avea loc proba la alegere a profilului și a specializării (647 candidați).

Examenul este organizat în trei centre de examen: Colegiul ”Ștefan Odobleja” Craiova, Liceul Thnologic ”C-tin Brâncuși” Craiova și Liceul Tehnologic ”Ștefan Milcu” Calafat.

Pentru susținerea probelor scrise s-au înscris 945 de candidați, dintre care 567din promoția curentă, respectiv 378 candidați din promoțiile anterioare.

„Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 31 august(până la ora 12:00). Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), afișarea rezultatelor se va face prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului”, a explicat purtătorul de cuvânt al ISJ Dolj, Nicoleta Lițoiu.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 3 septembrie.

Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.

Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.

Pentru susținerea probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale s-au constituit două centre de examen:  Colegiul ”Ștefan Odobleja” Craiova și Liceul Tehnologic ”Ștefan Milcu” Calafat.

Candidații care susțin probele scrise la Colegiul ”Ștefan Odobleja” Craiova și Liceul Thnologic ”C-tin Brâncuși” Craiova vor susține probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale la Colegiul ”Ștefan Odobleja” Craiova.

Candidații care susțin probele scrise laLiceul Tehnologic ”Ștefan Milcu” Calafat vor susține probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale laLiceul Tehnologic ”Ștefan Milcu” Calafat.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

recunoașterea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;

susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;

obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.