DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Reprezentanții Iridex Group Salubrizare acuză comisarii Gărzii de Mediu Dolj că doresc, „conștient sau inconștient”, provocarea unei crize a deșeurilor în județ, operatorul serviciilor de salubrizare fiind deranjat de faptul că a primit o amendă pentru că la punctul de lucru de la Malu Mare nu au autorizație de mediu pentru derularea acțiunii de sortare a gunoiului. 

Directorul comercial al Iridex Group, Alin Ruiu, a precizat că acțiunea de colectare selectivă a gunoiului trebuie să aibă un rezultat final, respectiv o sortare corespunzătoare.

„Acum câteva zile ne-a vizitat Garda de Mediu Dolj care ne-a și amendat. Ne-a deranjat foarte mult această situație pentru că noi venim în sprijinul cetățenilor și considerăm că suntem parteneri ai județului Dolj. Nu vrem să creăm probleme în sensul de a duce aceste deșeuri reciclabile la groapa de gunoi. Trebuie să atingem ținte de reciclare. Oferim oamenilor recipienți de colectare selectivă și trebuie să obținem rezultatul scontat”, a menționat Ruiu.

Pentru sortarea gunoiului colectat selectiv, reprezentanții Iridex au adus o stație mobilă la punctul de lucru din Malu Mare. Au fost depuse actele în vederea obținerii autorizației pentru acțiunea de sortare, dar încă nu a fost emisă de către Agenția de Mediu. Operatorul nu a așteptat acest lucru, demarând activitatea chiar și fără acel aviz.

„Am o sarcină în cadrul grupului Iridex, respectiv să intrăm foarte aplicat în realizarea Masterplanului de 54 de milioane de euro pe care Consiliul Județean Dolj l-a accesat și pe care trebuie să îl pună în aplicare în anumite condiții și termene. Până alaltăieri, eu nu am întâlnit nicio problemă din partea instituțiilor statului. Am fost și la directorul Gărzii de Mediu, știa care este situația. Mi-a spus că nu este nicio problemă, că înțelege. Știa toate problemele din acest proiect derulat în Dolj. De toate întârzierile. Acțiunea celor doi funcționari publici de la Garda Națională de Mediu, derulată la comandă poate, și prezentată opiniei publice ca o mare victorie a acestui organism dorește, de fapt, să provoace o criză a deșeurilor în județul Dolj.

Efortul cetățenilor din cele 111 primării de a colecta selectiv și de a diminua prin reciclare tariful de gunoi se dovedește a fi în zadar, pentru că, potrivit inspectorilor de la Garda de Mediu, Iridex ar trebui să ducă deșeurile reciclabile la groapa de gunoi. Nu vom face acest lucru. Este interzis de lege. Nu vom da satisfacție unor inconștienți de a provoca o criză a gunoaielor în Dolj!

Considerăm că toate aceste lucruri se întâmplă din cauza necunoașterii, lipsei de informare, nepunerii în acord a instituților statului cu Consiliul Județean (CJ) Dolj, în vederea implementarii acestui masterplan important cu fonduri europene, unul dintre cele mai mari din România”, a precizat Cezar Preda, consilier în cadrul Iridex Group.

Comisarul șef al Gărzii de Mediu Dolj, Gheorghe Călinoiu, a precizat că în această situație, cei doi comisari care au fost în control la punctul de lucru al Iridex, de la Malu Mare, au constatat că se încalcă legea și din această cauză s-a aplicat o amendă.

„A fost un control tematic. Este vorba despre o verificare a modului în care sunt îndeplinite responsabilitățile privind gestionarea deșeurilor, o acțiune ce se va derula până în data de 15 decembrie. Legat de acțiunea de la Malu Mare, cei doi comisari care au ajuns acolo au constatat că acea acțiune de sortare a deșeurilor se face fără a avea o autorizație pe care o eliberează Agenția pentru Protecția Mediului. Evident că noi salutăm acțiunile de reciclare, doar că trebuie făcute respectând legea. La punctul de lucru de la Malu Mare, a operatorului de salubrizare din județul Dolj, s-a constatat că nu se respectă legea, fapt pentru care s-au luat acele măsuri”, a declarat Călinoiu.

Reprezentanții Iridex au menționat că nu vor achita amenda, în valoare de 100.000 de lei, că au făcut deja o contestație și că indiferent de câte sancțiuni vor mai primi, acțiunea de sortare cu stația mobilă de la Malu Mare va continua.

Ei spun că la Goicea este supraaglomerat, iar pentru Mofleni, acolo unde se vor sorta deșeurile, conform Masterplanului, va mai dura până se vor emite autorizațiile necesare.

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.