DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

200 de locuri de muncă în agricultură au la dispoziție doljenii, anul viitor, oferta venind din partea unui angajator din Danemarca.

Potrivit reprezentanților Serviciului EURES din cadrul AJOFM Dolj, cele 200 de locuri de muncă sunt 100 locuri pentru Danemarca şi 100 de locuri pentru Portugalia, la cules de mazăre.

„Sunt solicitate persoane cu vârsta minimă de 18 ani, apte pentru munca fizică grea, indiferent de climă. De asemeanea, cunoștințele de limba engleză (nivel minim) constituie avantaj, dar nu sunt obligatorii. Se va munci într-o fermă cu lucrători din diverse țări, cu oportunități de dezvoltare a abilităților de muncă și socializare. Angajatorul danez deține în Portugalia o filială a firmei daneze Greenpeas. Durata contractului: pentru Danemarca: iunie – octombrie 2019; program de lucru 30-40 ore, 6 zile/săptămână; pentru Portugalia: martie – iunie 2019. program de lucru 30 – 40 ore, 6 zile/săptămână”, se arată într-un comunicat de presă al AJOFM Dolj.

Privitor al condiții, cazarea se face în rulote, în camping fiind disponibile bucătărie, sală de mese, toalete, baie cu dușuri, mașini de spălat, internet wireless. Taxa de cazare plătită de lucrător/zi este de 8 euro și acoperă inclusiv gazul, apa și electricitatea. Transportul dus-întors Romania-Danemarca este în sarcina lucrătorului. Pentru transportul de la locul cazării la locul de muncă sau pentru cumpărături, angajatorul va pune la dispoziția lucrătorilor un autobuz, contracost pentru 1,5 euro/zi/persoană.

Pentru Portugalia, cazarea se face în case echipate cu toate utilitățile. Taxa de cazare plătită de lucrător/lună este de 100 – 120 euro, incluzând consumul/utilitățile. Transportul dus-întors România-Portugalia este plătit de angajator, urmând să recupereze banii din salariile plătite angajatului.Transportul de la locul cazării la locul de muncă este gratuit, fiind asigurat de către angajator.

Referitor la plata muncii, cei care optează pentru Danemarca vor fi plătiți în funcție de cantitatea culeasă, în lădițe, caserole cu gramaj specific. Salariul este 0.6 euro brut/kg+12,5% alocație de concediu. Impozitul și contribuțiile sociale se vor deduce din salariu conform legislației daneze.

Pentru contractul cu punctul de lucru din Portugalia, plata muncii este în funcție de cantitatea culeasă, în lădițe, caserole cu gramaj specific. Salariul minim/lună/persoană pentru 173 de ore de lucru este de 700 euro brut.

„Candidații trebuie să trimită un CV model EUROPASS, în limba română sau engleză, cu fotografie inclusă, pe adresa de e-mail: work@greenpeas.dk. Preselecția CV-urilor aplicanților se va face de către angajator, urmând ca invitarea la selecție a persoanelor să se facă, în timp util, de către consilierii EURES. Detalii referitoare la data, locul şi programul selecţiei vor fi comunicate numai persoanelor invitate, nefiind admise alte persoane la interviu. Instrucțiunile de aplicare se găsesc pe website-ul: www.My-greenpeas.com.”, se mai arată în comicatul AJOFM Dolj.

Selecţia va avea loc în prima jumătate a lunii decembrie la Slatina, iar termenul limită de trimitere a CV-ului este 10 decembrie.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.