DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Valea Stanciului, județul Dolj, a ajuns la spital, în noaptea de duminică spre luni, după ce a fost tăiat cu un cuțit în zona gâtului.

Un localnic a sunat la 112 și a anunțat fapta, iar polițiștii care au ajuns la fața locului au stabilit că în timp ce se afla într-un bar din comuna Valea Stanciului, tânărulul s-a certat cu un adolescent în vârstă de 15 ani, din Craiova, iar în urma acestui conflict, minorul l-a tăiat cu un cuțit în zona gâtului.

„Tânărul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Persoana bănuită a fost identificată de poliţişti în apropierea locului faptei, fiind condusă la sediul poliţiei. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Aceasta a mai spus că a fost schimbată încadrarea juridică a faptei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor și port fără drept de obiecte periculoase.

Cercetările continuă în acest caz, iar după administrarea probatoriului vor fi dispuse măsuri legale.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.