Prins în flagrant în timp ce tăia arbori într-o pădure de salcâm...

Prins în flagrant în timp ce tăia arbori într-o pădure de salcâm din Bechet. Bărbatul s-a ales cu dosar penal

2.231
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Bechet, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins în flagrant, luni, în timp ce tăia arbori dintr-o pădure de salcâm din localitate.

Până să ajungă oamenii legii la fața locului, bărbatul pusese 17 copaci la pământ, folosindu-se de o drujbă și un topor.

„Ieri, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Bechet au depistat în flagrant, într-o pădure de salcâm situată în localitate, un bărbat de 65 de ani, din Bechet, în timp ce tăia arbori cu o drujbă și un topor. Poliţiştii au stabilit faptul că fuseseră deja tăiaţi 17 arbori, astfel că, atât materialul lemnos cât şi uneltele folosite la tăierea acestuia au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere fără drept şi sustragere de material lemnos.

Foto: arhivă.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.