DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza
Lucrările de reabilitare a clădirii în care funcționează Ambulatoriul de Specialitate pentru Sportivi din Craiova sunt într-un stadiu avansat, potrivit unui anunț făcut, vineri, de către președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile. Valoarea lucrării se ridică la 4,3 milioane de lei, cu bani accesați prin Programul Operațional Regional. „În acest moment, s-au executat deja 40% dintre lucrările prevăzute în proiect. Este vorba de refacerea compartimentării clădirii, înlocuirea tencuielilor și amenajarea pardoselilor, înlocuirea instalațiilor sanitare, electrice și de canalizare pluvială și menajeră. În următoarea perioadă se va lucra la finisaje: tencuieli decorative, gresie, faianță și montarea pardoselilor din PVC, precum și la montarea obiectelor sanitare”, a menționat Cosmin Vasile. Scopul investiției este de creștere a eficienței energetice la clasa A, față de clasa D, la care este încadrată clădirea în acest moment. Termenul de finalizare a proiectului este luna septembrie a acestui an, după o investiție desfășurată pe parcursul a 13 luni.


Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.