Reținut după trei luni de la comiterea unei tâlhării

Reținut după trei luni de la comiterea unei tâlhării

1.348
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Voineasa, judeul Olt, a fost reținut, luni, de către polițiștii craioveni, bărbatul fiind bănuit că în luna mai a tâlhărit o femeie, pe o stradă din Bănie.

Potrivit IPJ Dolj, femeii i-a fost furat un telefon în valoare de 2.000 de lei, după ce a fost împinsă și doborâtă la pământ de către tânărul din Olt.

„Poliţiştii au fost sesizaţi în noaptea de 4/5 mai, cu privire la faptul că o femeie, care se deplasa pe o stradă din Craiova, vorbind la telefonul mobil, a fost împinsă din spate şi doborâtă la pământ, de un bărbat necunoscut, care i-a sustras telefonul în valoare de aproximativ 2.000 de lei şi apoi a fugit. Imediat după sesizare, poliţiştii au efectuat căutări şi totodată au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată. Astfel, în urma cercetărilor efectuate poliţiştii au identificat un tânăr de 25 de ani, din comuna Voineasa, bănuit de comiterea faptei respective”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

De asemenea, poliţiştii au mai stabilit faptul că un alt tânăr de 28 de ani, din comuna Bârza, judeţul Olt, l-ar fi ajutat pe cel în cauză să vândă telefonul mobil, fapt pentru care cercetările au fost extinse şi pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.

„Având în vedere probatoriul administrat, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de tânărul de 25 de ani, urmând ca în cursul acestei zile, cel în cauză să fie prezentat unităţii de parchet cu propunere de arestare preventivă”, a mai spus Grădinaru.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.