DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Șase persoane, între care trei copii, au fost rănite, luni, într-un accident rutier care a avut loc la Sergarcea, județul Dolj.

UPDATE 2/

La data de 13 noiembrie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Segarcea au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DJ 561.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că, un tânăr de 26 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 561, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul direcției de mers, răsturnându-se în afara părții carosabile.

În urma evenimentului, tânărul, împreună cu concubina și sora sa, de 23 și 24 de ani și trei minori cu vârste cuprinse între 4 și 7 ani au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la o unitate medicală.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

UPDATE 1/ „Persoana inconstienta a raspuns manevrelor de resucitare si va fi adusa la spitalul din Craiova”, ISU Dolj.

UPDATE/ „Copiii și doi adulti vor fi transportati la spitalul din Segarcea pentru mai multe investigații medicale. Persoana inconstienta se afla in stop cardiorespirator, se resuciteaza la fata locului”, arată ISU Dolj.

„La accidentul rutier din localitatea Segarcea sunt 6 persoane implicate in accident: 3 copii constienti, 2 adulti constienti si 1 adult inconstient. Se intervine cu doua ambulanta SMURD, o autospeciala de descarcerare si un echipaj SAJ”, arată ISU Dolj.

-știre în curs de actualizare-



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.