DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Centrul de Resurse și Asistență în Învățare și Formare din cadrul Universității din Craiova lansează studenților o primă provocare, respectiv un concurs de logo-uri, cele mai bune trei propuneri ale tinerilor fiind premiate.

Reprezentanții Universității din Craiova organizează acest concurs pentru crearea unui logo care să reprezinte Centrul de Resurse și Asistență în Învățare și Formare.

Propunerile pot fi trimise la adresa de e-mail craif.ucv@gmail.com până pe 12 februarie, câștigătorii urmând să fie desemnați pe 15 februarie.

Aprecierile se vor contoriza în voturi sub formă de like pentru fiecare logo, postat pe pagina de Facebook a Centrului de Resurse și Asistență în Învățare și Formare.

Până la data de 7 februarie, pe pagina de Facebook CRAIF au fost postate 14 propuneri.

Universitatea din Craiova  a deschis Centrul de resurse şi asistenţă în învăţare şi formare (CRAIF), în data de 15 ianuarie, proiect fiind destinat studenţilor de anul I aflaţi în situaţii de risc. Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt 1.050 de studenţi, câte 350 pentru fiecare an de derulare a proiectului, de la toate cele 12 facultăţi ale instituției.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.