CJ Dolj împrumută bani de la Ministerul Finanțelor pentru cofinanțarea a trei...

CJ Dolj împrumută bani de la Ministerul Finanțelor pentru cofinanțarea a trei proiecte europene

1.687
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Consiliul Judeţean (CJ) Dolj împrumută de la Ministerul Finanțelor Publice suma de 19.099.154 de lei, acești bani fiind necesari pentru asigurarea cofinanțărilor și cheltuielilor aferente proiectelor cu fonduri de la Uniunea Europeană, din perioada de programare 2014-2020.

Conform unui raport întocmit în acest sens, termenul de rambursare al împrumutului este de maxim 20 de ani, fiind vorba de ducerea la bun sfârșit a trei proiecte pe care administrația județeană din Dolj le derulează în colaborare cu autorităţile bulgare.

„Proiectele pentru care Județul Dolj trebuie să asigure valoare contribuției proprii și a cheltuielilor neeligibile sunt: „Reacţii coordonate şi eficiente ale autorităţilor în situaţii de urgenţă în regiunea Dolj – Vratsa” (valoare împrumut: 4.079.891 de lei); „RO-BG 375 Dolj – Montana, paşi comuni pentru o bună conectivitate, care presupune modernizarea în paralel a unui drum judeţean din Dolj, DJ 561B, între km. 12 şi km. 24) şi a unui drum din districtul Montana (II-81, între kilometrii 86 şi 94)-valoare împrumut: 8.821.020 lei; „RO-BG 408 – Eforturi comune pentru îmbunătăţirea infrastructurii rutiere în zona transfrontalieră, care presupune, de asemenea, modernizarea în paralel a două drumuri, DJ 652A (DN 6 – Cârcea – DN 65) şi Drumul III-118 din districtul Pleven (valoare împrumut: 6.198.243 de lei)”, se arată în raportul Direcției Economice din cadrul Consiliului Județean Dolj.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.